S-a confirmat prima mutare a iernii pentru FC Barcelona

fc barcelona athletico paranaense Vitor Roque Xavi Hernandez Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 03 Decembrie 2023, 09:25
Data actualizarii: Duminica 03 Decembrie 2023, 09:31

FC Barcelona a reușit să iasă din grupele UEFA Champions League după ce s-a confruntat cu reale probleme în ultimele sezoane. 

Catalanii s-au calificat în optimile de finală UEFA Champions League, iar în Spania continuă să spere la titlu, deși distanța față de Girona și Real Madrid este una de șapte puncte, înainte de derby-ul cu Atletico Madrid. 

Barcelona s-a confruntat cu probleme de lot și în acest sezon, după ce mulți dintre titularii lui Xavi Hernandez s-au accidentat. Deși mare parte dintre ei s-au recuperat, gruparea blaugrana nu poate conta, până la finalul sezonului, pe o piesă importantă din ultimii ani, Gavi.

Mijlocașul s-a accidentat la ligamentul încrucișat în meciul naționalei cu Georgia și este indisponibil până la finalul sezonului. Astfel, conducerea de pe Camp Nou s-a mișcat rapid pentru a se asigura că se găsește o soluție.

Vitor Roque vine la FC Barcelona mai devreme 

Transferat de catalani în această toamnă, în schimbul a 40 de milioane de euro, brazilianul Vitor Roque trebuia să ajungă la Barca în iulie 2024, de la Athletico Paranaense. Cu toate astea, accidentarea lui Gavi a grăbit procesul, iar atacantul va ajunge în capitala Cataluniei chiar în luna ianuarie. 

Xavi Hernandez a fost întrebat la conferința de presă premergătoare meciului cu Atletico despre brazilian și a confirmat că și-l dorește încă din ianuarie.

„Sper ca Vitor Roque să ni se poată alătura în fereastra din ianuarie. Ar fi crucial pentru echipă, ne-ar putea ajuta extrem de mult. Vom vedea cum se desfășoară lucrurile, încă e devreme, însă în mod clar că mi-l doresc pe Vitor aici, la Barca, pe cât se poate de repede”, a declarat Xavi Hernandez la conferința de presă premergătoare meciului cu Atletico. 

Athletico Paranaense însă a anunțat oficial că duelul cu Santos va fi ultimul de „acasă” pentru jucătorul poreclit 'O Tigrinho', „înainte să plece spre Europa”. 

„Un pe curând. Ultimul în fața fanilor athleticani. Meciul contra lui Santos va fi ultimul al lui Vitor Roque în Ligga Arena înainte de a pleca spre Europa”, s-a arătat în mesajul clubului. 

Accidentat în această toamnă, fotbalistul s-a întors pe teren pe 25 noiembrie, revenit după o accidentare serioasă, pe care a suferit-o pe 22 septembrie. Roque a revenit cu gol. 

Vitor Roque a crescut în academia lui Cruzeiro, iar în 2022 a fost transferat definitiv de Athletico Paranaense. Clubul a plătit 4,7 milioane de euro în schimbul său, pentru că Vitor era considerat încă de atunci un atacant de mare perspectivă.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!