Revenire spectaculoasă la Real Madrid: ”O să fie în staff-ul lui Jose Mourinho”

Jurnalistul sportiv Fabrizio Romano a scris pe rețelele social media faptul că Sami Khedira, fost internațional german cu peste 150 de apariții la Real Madrid, va face parte din staff-ul lui Jose Mourinho.

Sami Khedira va începe treaba pe ”Bernabeu” odată cu Jose Mourinho, din luna iulie. 

”Sami Khedira revine la Real Madrid: negocierile sunt gata, o să fie în staff-ul lui Jose Mourinho. O să i se alăture lui din luna iulie”, a scris Fabrizio Romano, citând Diario AS.

După ce s-a retras în 2021 la Hertha BSC, Sami Khedira a fost analist TV, a fost consilier extern al conducerii lui VfB Stuttgart și a continuat să fie activ în Sami Khedira Foundation, o fundație pentru copiii și tinerii defavorizați.

Cifrele lui Sami Khedira ca jucător

  • Real Madrid: 161 meciuri jucate, 9 goluri înscrise, 13 pase decisive
  • Juventus: 145 meciuri jucate, 21 goluri înscrise, 15 pase decisive
  • Stuttgart: 132 meciuri jucate, 16 goluri înscrise, 20 pase decisive
  • Hertha BSC: 9 meciuri jucate, 0 goluri înscrise, 2 pase decisive
  • Real Madrid, o forță pe piața transferurilor

Real Madrid, o forță pe piața transferurilor

După fundașul central Ibrahima Konate (liber de contract după despărțirea de Liverpool), fundașul dreapta Denzel Dumfries (20 de milioane de euro, clauza de reziliere de la Inter) și mijlocașul ofensiv Bernardo Silva (liber de contract după despărțirea de Manchester City), Real Madrid a rezolvat o nouă achiziție.

Real s-a înțeles și cu Chelsea pentru transferul lui Marc Cucurella (27 de ani). Jurnalistul Fabrizio Romano anunță că există un acord între toate părțile implicate, iar fundașul stânga va face pasul pe "Bernabeu" după Cupa Mondială, acolo unde reprezintă Spania.

Marc Cucurella ar fi un jucător cerut chiar de noul antrenor al lui Real Madrid, Jose Mourinho. Portughezul a semnat recent un contract pe trei sezoane cu formația blanco pe care a mai pregătit-o în intervalul 2010-2013.