- Răzvan Lucescu (57 de ani) traversează, deocamdată, ceea ce putem numi „luna sa de miere“, la Al-Sadd Doha (Qatar).
Aflat cu echipa în cantonamentul din Austria, românul face ultimele retușuri înainte de startul oficial al sezonului 2026-2027. Unul în care presiunea va fi imensă, pe măsura contractului colosal pe care i l-au oferit arabii! Explicația e simplă: nu doar că a ajuns la una dintre cele mai importante grupări din Orientul Mijlociu, dar Răzvan Lucescu a și preluat Al-Sadd din postura de campioana en-titre în Qatar. În campania precedentă, formația din Doha a cucerit titlul sub comanda lui Roberto Mancini.
„Răzvan Lucescu a fost adus ca să câștige Champions League“
În fotbalul din Qatar, există Al-Sadd și restul lumii. O singură statistică spune totul: în ultimele nouă ediții ale campionatului, în șase rânduri titlul a fost câștigat de Al-Sadd. Celelalte trei campionate au fost cucerite de Al-Duhail.
Al-Sadd deține recordul pentru cele mai multe titluri câștigate în Qatar (19), cele mai multe cupe pe plan local (30), dar și cele mai multe Supercupe (15). În aceste condiții, ce își doresc ambițioșii șefi ai clubului e gloria pe plan continental. Iar Răzvan Lucescu a fost adus, ca să facă ce n-a putut Roberto Mancini și anume câștigarea Champions League. La ediția precedentă, Al-Sadd a fost eliminată, în sferturi, după dubla cu Vissel Kobe (Japonia).
Pe 18 august, campioana Qatarului va afla numele echipelor pe care le va întâlni, în noua ediție a Champions League, în grupa extinsă de 12 formații. Și, potrivit jurnalistului Mohammed Al-Serami, Răzvan Lucescu trebuie să-și concentreze toate eforturile pe câștigarea Champions League, dacă vrea să prindă „rădăcini“ la Al-Sadd.
„Al-Sadd va aborda noul sezon cu ambiții mari. Cu marele antrenor român Răzvan Lucescu pe bancă, conducerea are așteptări importante. Aducerea acestui antrenor confirmă faptul că șefii lui Al-Sadd speră să câștige toate competițiile în care echipa va fi angrenată, în noua campanie. Al-Sadd nu e o simplă echipă de fotbal, ci o veritabilă școală de formare a campionilor.
Recordurile clubului dovedesc asta. Iar cine crede că Al-Sadd se mulțumește cu ce a realizat deja, habar n-are unde a ajuns! Pentru acest sezon, obiectivul suprem e unul singur: câștigarea Champions League! Iar antrenorul Răzvan Lucescu știe, în mod cert, drumul spre îndeplinirea acestui obiectiv. Pentru că a câștigat Champions League în chiar primul său sezon, la Al-Hilal Riad. Așadar, fanii au motive să fie entuziasmați. Pentru Al-Sadd, drumul spre glorie va continua și în acest sezon“, a scris jurnalistul arab.
Și, totuși, în ciuda acestui ton optimist, e de notat că, în toată istoria ei de 56 de ani, Al-Sadd Doha a triumfat în competiția supremă din Asia în doar două rânduri: în 1989 și în 2011. După ultimul triumf, Al-Sadd a participat și la Mondialul Cluburilor din 2011, unde a obținut medalia de bronz. Aceste rezultate au fost obținute sub comanda antrenorului Jorge Fossati (73 de ani) din Uruguay.









