Joi, madrilenii au mai oficializat transferul unui star.
OFICIAL Real Madrid, al treilea transfer stelar al verii
În ultimele zile, Real Madrid a oficializat transferul lui Marc Cucurella de la Chelsea și al lui Bernardo Silva de la Manchester City.
Clubul de pe Santiago Bernabeu l-a prezentat oficial pe Ibrahima Konate, fundașul central în vârstă de 27 de ani de la naționala Franței.
Konate a evoluat în ultimii cinci ani la Liverpool, însă contractul său cu echipa de pe Anfield a expirat și nu a mai semnat prelungirea înțelegerii.
Astfel, Ibrahima Konate ajunge la Real Madrid liber de contract, o lovitură importantă reușită de Florentino Perez & co. Konate a semnat cu Real Madrid un contract valabil pe următoarele patru sezoane, până în 2030.
”Real Madrid CF și Ibrahima Konate au ajuns la un acord prin care jucătorul va evolua pentru Real Madrid în următoarele patru sezoane, până la data de 30 iunie 2030”, se arată în comunicatul emis de Real Madrid.
- 45 de milioane de euro este cota de piață a lui Ibrahima Konate, conform Transfermarkt.
Konate a început fotbalul la echipa de tineret a lui Paris FC, iar mai apoi a trecut pe la FC Sochaux. În 2017, Konate a semnat liber de contract cu RB Leipzig, iar patru ani mai târziu, Liverpool a plătit 40 de milioane de euro în schimbul său.
Konate are cinci trofee cu Liverpool: titlul în Premier League (2024/25), Cupa Angliei (2022), Cupa Ligii Angliei (2022, 2024) și Supercupa Angliei (2022/23).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News




