Atacantul lui Real Madrid ar fi plecat la Paris, iar gestul său ar fi provocat nemulțumirea lui Jose Mourinho. Potrivit Foot Mercato, Mbappe a revenit la Madrid după primul meci al Franței cu Turcia, unde a primit tratament pentru problema la genunchi. În perioada de recuperare, francezul ar fi mers pentru scurt timp în „Orașul Dragostei”, alături de iubita sa.

A plecat pe furiș la Paris și Mourinho nu l-a iertat

Presa din Madrid susține că fotbalistul a avut acordul clubului. Totuși, situația a căpătat amploare după ce Mbappe a publicat pe Instagram un videoclip în care mergea pe bicicletă. Postarea a fost interpretată drept o replică la declarațiile lui Mourinho.

„Din păcate, un fotbalist nu poate merge pe bicicletă. Chiar dacă o face pe ascuns față de club. Nu mă interesează contractul lui, mă uit la cât de serios își tratează meseria”, ar fi spus Mourinho.

Jurnalistul Marcos Benito, de la El Chiringuito, a oferit apoi noi detalii. Potrivit acestuia, Mbappe ar fi stat aproximativ o oră și jumătate la baza de la Valdebebas înainte să plece spre Paris, la ora 11:00. Francezul ar fi revenit la Madrid în jurul orei 20:45.

Pipi Estrada susține că Mourinho l-ar fi luat deoparte pe Mbappe la prânz și i-ar fi reproșat publicarea videoclipului. „Te voi apăra în privat, în fața presei, dar nu aici”, i-ar fi transmis portughezul, potrivit jurnalistului.