Ipoteză incendiară despre viitorul lui Mbappe. Spaniolii au lansat o variantă spectaculoasă: "Lucruri ciudate s-au mai văzut"

PSG fc barcelona Joan Laporta kylian mbappe Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 19 Noiembrie 2021, 17:05
Data actualizarii: Vineri 19 Noiembrie 2021, 17:19

Kylian Mbappe a fost dorit intens de Real Madrid, însă ibericii nu au ajuns la o înțelegere cu PSG. 

Aflat în ultimul an de contract cu formația din Franța, Kylian Mbappe a mărturisit că i-ar fi plăcut să ajungă pe Santiago Bernabeu, însă negocierile dintre cele două cluburi nu s-au finalizat în sens pozitiv.

Dacă oficialii de la PSG încearcă să-l convingă pe starul francez să își prelungească contractulul, iar madrilenii sunt aproape siguri că din vară îl vor avea pe Mbappe, cotidianul spaniol AS a lansat o ipoteză incendiară.

"Joan Laporta a spus într-un grup restrâns că îl va lua pe Mbappe de la Real Madrid. Lucruri ciudate s-au mai văzut, dar asta tinde spre imposibil" a citat Mario Torrejon pentru "El Larguero". 

Clauză specială în noul contract la PSG?
 

Contractul lui Kylian Mbappe (22 ani) cu PSG expiră vara viitoare. Starul francez a refuzat în repetate rânduri prelungirea contractului, chiar dacă Nasser Al-Khelaifi l-a tentat cu cel mai mare salariu din lot. 

Conștienți că îl pot pierde gratis în 2022, conducătorii lui PSG i-au propus lui Mbappe o clauză care îi permite să participe la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, mama fotbalistului anunțând că aceasta este marea dorință a fiului său. 

Va fi în contract (n.r. - clauza cerută de Mbappe). Apoi trebuie ca el să fie convocat. Jocurile Olimpice au loc în oraşul lui natal şi PSG nu are nimic împotrivă ca el să participe”, a declarat Fayza Lamari pentru Le Parisien.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!