Florentino Perez l-a convins pe Jose Mourinho să vină la Real Madrid, într-un punct critic pentru gruparea ”blanco”. Galacticii nu au câștigat nimic sezonul 2025/26 și, mai mult decât atât, au fost curmați și de un scandal monstru între Aurelien Tchouameni și Federico Valverde.
Ionuț Chirilă surprinde: ”Mourinho la Real? Un fiasco! Nu mi-a plăcut niciodată de el”
”The Special One”, care în ianuarie a făcut 63 de ani, a mai antrenat-o pe Real Madrid timp de trei ani, în perioada 2010-2013, când a strâns 178 de apariții pe banca tehnică a galacticilor în toate competițiile și a înregistrat o medie de 2.30 puncte pe meci.
Ionuț Chirilă, ultima dată ”principal” la Academica Clinceni, nu vede un succes din numirea lui Mourinho ”principal” la Real Madrid.
”Nu mi-a plăcut niciodată Mourinho. O să fie un fiasco la Real Madrid, așa cum a fost și la Roma, și la Fenerbahce. Îmi aduc aminte când Pogba a plecat de la Manchester și a spus: 'S-au pus pe masă 600 de milioane de transferuri anul ăla, nu am câștigat nimic!'. A plecat după un conflict cu el.
El este un om carismatic, dar din punct de vedere tehnico-tactic, în afară că echipele lui joacă urât, nu construiesc. Mie îmi plac Klopp, Guardiola, Luis Enrique, oamenii care construiesc. El este un tip foarte rigid. Probabil a fost adus la Real pentru disciplină și pentru a se termina debandada aia de acolo...
Fiecare se ceartă cu fiecare. Dar asta nu e totul pentru a bate Barcelona, trebuie să joci ca să bați Barcelona. Dau un pronostic: nu va reuși. Asta e părerea mea. Are un impresar uluitor, care dacă era al tău tot Real Madrid antrenai! Dar nu îmi place, mie nu îmi place!”, a spus Ionuț Chirilă la iamsport.
- Mourinho a câștigat la Real Madrid campionatul în 2012, Supercupa Spaniei în 2013 și Cupa Spaniei în 2011, când a fost desemnat și cel mai bun antrenor al lumii