Xabi Alonso nu a rezistat nici măcar un sezon pe banca lui Real Madrid. Clubul blanco a anunțat oficial despărțirea de tehnicianul în vârstă de 44 de ani, instalat la 1 iunie 2026, la mai puțin de 24 de ore după eșecul din finala Supercupei Spaniei, 2-3 cu Barcelona.
Fostul mijlocaș al „Galacticilor” a condus Realul în 34 de meciuri, cu un bilanț solid de 24 de victorii, patru remize și șase înfrângeri.
Mai mult, madrilenii veneau după cinci succese consecutive înaintea finalei pierdute, iar în LaLiga ocupă locul 2, la patru puncte în spatele Barcelonei.
Manuel Pellegrini: „Nu mi se pare corect!”
Decizia conducerii de pe „Bernabeu” a stârnit reacții puternice, iar printre cei care au luat public apărarea lui Xabi Alonso se numără Manuel Pellegrini.
Actualul antrenor al lui Betis știe foarte bine ce înseamnă să fii demis rapid la Real Madrid. Chilianul a fost numit pe banca „blancos” în 2009 și a rezistat doar un sezon, în ciuda unui campionat excelent.
„Îmi pare foarte rău pentru Xabi, pentru că este un antrenor cu o carieră strălucită. Să judeci munca cuiva după trei sau patru luni nu mi se pare corect, chiar dacă nu cunosc toate detaliile din interior”, a declarat Pellegrini, într-o conferință de presă.
Tehnicianul de 72 de ani a scos în evidență și faptul că Real Madrid era în continuare angrenată în toate competițiile importante. „Realul este încă în lupta din LaLiga, la patru puncte de lider, este în Champions League și în Cupa Regelui. Orice proces are nevoie de timp. Ca antrenor, depinzi doar de maturitatea conducerii care decide cât timp îți acordă”, a adăugat Pellegrini.
Xabi Alonso a fost înlocuit pe banca Realului de Alvaro Arbeloa. Pentru madrileni urmează deplasarea din Cupa Regelui, la Albacete, pe 14 ianuarie, iar trei zile mai târziu meciul de campionat cu Levante.