FCSB ocupă locul 27 în clasamentul actual din Europa League și mai are de disputat două meciuri decisive în faza principală: cu Dinamo Zagreb, pe 22 ianuarie, și cu Fenerbahçe, o săptămână mai târziu. Chiar înaintea duelului de la București, din Turcia vine o veste care zguduie piața transferurilor.
Fenerbahce, ofertă pentru N'Golo Kante
N’Golo Kante, campion mondial cu Franța, a intrat pe radarul celor de la Fenerbahce. Aflat în ultimele șase luni de contract cu Al-Ittihad, francezul ar putea părăsi Arabia Saudită chiar în această iarnă.
Potrivit L'Equipe, clubul din Istanbul a făcut deja primii pași. O delegație a lui Fenerbahçe a călătorit în Arabia Saudită pentru a discuta cu reprezentanții jucătorului, în timp ce Al-Ittihad încearcă să-l convingă să semneze o prelungire.