De la Real Madrid se mai și pleacă! După trei transferuri stelare, spaniolii au anunțat că un star e OUT

De la Real Madrid se mai și pleacă! După trei transferuri stelare, spaniolii au anunțat că un star e OUT La Liga

Real Madrid a oficializat în ultimele zile trei transferuri stelare: Bernardo Silva, Marc Cucurella și Ibrahima Konate.

Florentino Perez vrea să întărească echipa după un sezon dezamăgitor și l-a adus și pe Jose Mourinho pe banca tehnică a formației de pe Santiago Bernabeu.

Fran Garcia poate pleca de la Real Madrid

  • Fran garcia 10

Chiar dacă în ultima vreme, Real Madrid a obișnuit să anunțe mutări de top, se pare că se profilează și o plecare. Presa spaniolă, dar și celebrul jurnalist italian Fabrizio Romano au anunțat că unul dintre starurile lui Real Madrid este pe picior de plecare. 

Este vorba despre fundașul stânga al madrilenilor, Fran Garcia, care s-ar afla pe lista celor de la Real Betis, care au început deja negocierile. În vârstă de 25 de ani, Fran Garcia este un produs al academiei lui Real Madrid și în afară de gruparea ”Blanco”, fotbalistul a mai evoluat doar pentru Rayo Vallecano, mai întâi sub formă de împrumut, iar mai apoi, când actuala echipă a lui Andrei Rațiu l-a transferat pentru două milioane de euro.

În 2023, Real Madrid l-a cumpărat înapoi și a plătit în schimbul său cinci milioane de euro, însă Fran Garcia nu s-a bucurat niciodată de statutul de titular la formația de pe Santiago Bernabeu. A fost mai degrabă o soluție de avarie, iar având în vedere că madrilenii l-au transferat pe Marc Cucurella, dar îi mai au la dispoziție și pe Ferland Mendy și Alvaro Carreras, șansele ca Fran Garcia să își mai facă apariția sunt destul de mici. 

  • 10 milioane de euro este cota de piață a lui Fran Garcia.
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!