Care sunt următoarele obiective ale Barcelonei după ce a rezolvat transferul lui Lewandowski

Barcelona cesar azpilicueta Jules Kounde Spania
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Duminica 17 Iulie 2022, 13:47
Data actualizarii: Duminica 17 Iulie 2022, 13:50

Catalanii au reușit să facă patru transferuri în această vară, însă nu plănuiesc să se oprească aici. 

Barcelona încearcă să redevină o forță în fotbalul mondial, iar conducătorii echipei lucrează intens pentru a face cât mai multe transferuri în această perioadă. Catalanii au reușit să îi aducă pe Franck Kessie, Andreas Christensen, Raphinha și Robert Lewandowski, dar și să semneze o nouă înțelegere cu Ousmane Dembele. 

Astfel, oficialii grupării blaugrana, în frunte cu Mateu Alemany și Jordi Cruyff, și-au atins toate obiectivele de până acum și au trecut la următoarele, odată cu încheierea transferului atacantului polonez. Conform Mundo Deportivo, următoarele mari obiective ale Barcelonei sunt fundașii Jules Kounde (23 ani) și Cesar Azpilicueta (32 ani)

Barcelona încearcă să își întărească apărarea 

În cazul fundașului francez de la Sevilla, gruparea pregătită de Lopetegui și-a asumat deja plecarea lui Kounde, jucător dorit de Xavi încă de când a ajuns pe banca echipei. Cu toate astea, catalanii vor avea dificultăți în negocieri, în contextul în care pe urmele tânărului fundaș mai sunt echipe precum Tottenham sau Chelsea.

Kounde ar prefera însă o mutare în capitala Cataluniei și așteaptă să existe discuții în acest sens, conform sursei citate. În cazul căpitanului de la Chelsea, gruparea blaugrana și-ar asigura un jucător care poate acoperi bine zona fundașului stânga. Londonezii ar fi dispuși să renunțe la Azpilicueta, în cazul în care oferta Barcelonei este una bună, dar și cu condiția să aibă un înlocuitor pentru el. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!