Selecționerul David Gerard i-a convocat în premieră pe sud-africanii Dylan Schwartz și Etienne Terblanche, oameni de bază la CS Dinamo, care au devenit eligibili pentru „frunza de stejar”. Cei doi au făcut joncțiunea cu lotul pentru stagiul centralizat de la INSEP Paris, care a început în urmă cu trei zile.
Așteptarea a luat sfârșit pentru doi dintre cei mai constanți jucători străini din Liga Națională. După cinci sezoane în care au impresionat în tricoul „buldogilor” din Ștefan cel Mare, centrul Dylan Schwartz și flankerul Etienne Terblanche au primit undă verde pentru a reprezenta România. Mișcarea vine într-un moment crucial, „stejarii” aflându-se în plin proces de construcție pentru Cupa Mondială din 2027.
Schwartz, unul dintre cei mai percutanți centri din campionatul intern, s-a arătat vizibil emoționat de noua etapă din cariera sa, subliniind că acesta a fost un obiectiv major pentru el încă de la sosirea în țară.
„A fost întotdeauna visul meu să joc rugby la cel mai înalt nivel. După cinci ani în România, această oportunitate înseamnă foarte mult pentru mine. Sunt extrem de mândru și entuziasmat să reprezint această țară și profund recunoscător pentru modul în care Dumnezeu m-a binecuvântat de-a lungul acestui drum. Sunt onorat să port acest tricou și să dau totul pentru el”, a spus Dylan Schwartz, proaspătul component al naționalei.
Pe lângă cei doi noi naturalizați, CS Dinamo trimite un contingent solid la lot, alături de ei fiind convocați și Manole, Harțig, Cioroabă și Tangimana.
Pregătire spartană la Paris alături de Stade Francais
Reuniți pe 9 ianuarie, tricolorii se află deja în Franța, la INSEP (Institutul Național de Sport, Expertiză și Performanță), una dintre cele mai moderne baze sportive din Hexagon. David Gerard a deplasat un lot de 34 de jucători — 18 înaintași și 16 treisferturi — pentru un cantonament care se anunță infernal. Miza nu este doar startul Campionatului European din februarie, ci setarea standardelor pentru turneul final din Australia.
Tehnicianul francez a avertizat că jucătorii vor avea parte de o opoziție serioasă la antrenamente, urmând să se pregătească alături de colosul din Top 14, Stade Francais.
„În ceea ce privește grupul de jucători cu care vom merge la INSEP, ne confruntăm deja cu o serie de jucători accidentați care nu pot fi aici. Cei 34 de jucători vor veni la Paris pentru un stagiu care îi va solicita foarte mult, greu sub toate aspectele, pentru că nu este vorba doar de Campionatul European 2026, ci și de Cupa Mondială 2027 și tot ceea ce facem până atunci va fi conectat cu participarea noastră la competiția din Australia, de aceea va fi foarte interesant pentru noi acest prim moment de pregătire al anului. Ceea ce este bine este că vom avea antrenamente și cu opoziție, cu adversar, ne vom pregăti alături de o echipă din TOP 14, Stade Francais. Sunt nerăbdător să ajung cu echipa acolo și să începem pregătirea la INSEP”, a transmis David Gerard, potrivit rugbyromania.ro.
Stagiul din Franța se va încheia pe 22 ianuarie. După o scurtă revenire la echipele de club, „Stejarii” se vor reuni la București pentru asaltul final asupra primului meci din 2026. Debutul va avea loc în deplasare, pe 8 februarie, împotriva Germaniei, urmat de duelurile cu Belgia (acasă) și Portugalia (deplasare).