Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat, pentru AGEPRES, că 2025 a fost pentru instituția pe care o conduce, cât și pentru celelalte asociații sportive, un an al supraviețuirii, fiind cea mai grea perioadă din ultimul deceniu din punct de vedere al finanțării.
Problemele financiare au afectat pregătirea sportivilor, Petrache afirmând că au fost cazuri în care rugbiștii au participat la competiții după doar două-trei zile de la loc reunirea loturilor.
'Anul 2025 pentru Federația Română de Rugby, cred că de altfel este valabil pentru toate federațiile sportive, a fost un an al supraviețurii, pentru că a fost cel mai greu an din punctul de vedere al finanțării din ultimul deceniu. Un aspect extrem de important, cel mai important, de altfel, care s-a reflectat în pregătirea loturilor naționale, în participarea la competiții europene la nivel de juniori, cu zile minime de pregătire, practic s-au reunit și după două - trei zile au plecat la competiție, ceea ce s-a putut vedea și în rezultate', a declarat Petrache.
În plan sportiv, Alin Petrache a lăudat prestația echipei naționale de rugby de la Campionatul European, cu precădere evoluția din meciul cu Portugalia, care a clasat România pe locul 3 și a adus calificarea la Cupa Mondială din Australia din 2027.
'Dincolo de această luptă pentru supraviețuire, anul a stat sub semnul calificării echipei naționale de seniori la Cupa Mondială de rugby din Australia 2027, după poziția a treia obținută la Campionatul European și acum, pe final de an, pe aflarea adversarilor pe care 'stejarii' îi vor avea: Africa de Sud, Georgia și Italia. Nu aș vrea să trec repede peste acest punct, pentru că vreau să subliniez victoria băieților în Portugalia, în meciul pentru bronz al Campionatului European, când nimeni nu dădea vreo șansă echipei, băieții au arătat ce caracter au și au reușit să obțină acest rezultat, care a clasat echipa pe podiumul european', a afirmat oficialul FRR.
În privința turneului sud-american din vară, în care România a fost învinsă în trei meciuri test de Argentina A, Chile și Uruguay, Petrache a afirmat că partidele au avut și anumite părți pozitive.
'La capitolul se putea și mai bine este turneul din America de Sud, care a avut și părți pozitive, și părți negative. Într-adevăr, nu au fost rezultatele pe care ni le-am fi dorit, au lipsit mulți jucători titulari pe posturile lor, apoi încă din primul meci s-au pierdut jucători importanți. Sunt meciuri necesare acestea în deplasare, pentru că te scot din zona de confort, călătorești, este schimbarea de fus orar, acomodarea la condiții, să nu uităm că Rugby World Cup va fi în Australia, unde va trebui să ne adaptăm în doar câteva zile. Pozitiv din acest turneu aș lua debutul celor nouă jucători, toți tineri, de perspectivă, care, cu o pregătire bună, pot fi în lotul care pregătește competiția din Australia', a declarat Petrache.
'Ca lucruri mai puțin plăcute sunt retragerile de la echipa națională la vârste când încă se poate face performanță la nivel mondial, jucători care au rol de modele și îi pot inspira pe cei care fac pasul la echipa națională. Trebuie să acceptăm deciziile băieților, nu este ușor, însă, pentru că repet, sunt greu de înlocuit și cred eu că încă mai aveau de oferit multe echipei naționale. Ceea ce sper este să rămână aproape de rugby, să rămână în sistem, ei oricum vor continua la echipele lor de club, însă sper să facă pasul și spre antrenorat. Sunt jucători care au foarte multe cunoștințe de împărtășit', a completat acesta.
Infrastructura precară rămâne una dintre problemele cu care rugbyul românesc se confruntă, consideră președintele FRR.
'În continuare una dintre problemele majore ale rugby-ului românesc este infrastructura, în fiecare an mai dispare un stadion, un teren pe care înainte se practica rugby-ul. Să luăm exemplu capitalei, unde pe Parcul Copilului, unul dintre stadioanele care încă mai rezistă, duminică se joacă patru meciuri de juniori, în cuplaj. Și pentru că am început cu asta, la dificultăți vreau să închei tot cu lipsa de finanțare și vreau să le mulțumesc tuturor partenerilor care ne-au ajutat și ne-au sprijinit să ajungem la final de an cu toate competițiile, cu turneul internațional organizat aici, cu participarea la turneele europene de juniori', a spus Alin Petrache.
Referitor la obiectivele importante din 2026, Petrache a afirmat că stabilitatea financiară este unul dintre cele mai importante, pentru a putea oferi jucătorilor o pregătire optimă pentru Cupa Mondială din Australia.
'Principalul obiectiv este să reușim să avem o stabilitate financiară pentru a le putea oferi jucătorilor o pregătire cât mai bună, pentru că deja se lucrează pe planul de joc pentru Cupa Mondială, se integrează noi jucători, care sunt soluții pe posturile unde suntem deficitari și accidentarea sau indisponibilitatea unor jucători lasă în continuare goluri mari. Din vară vom participa la o nouă competiție, World Rugby Nations Cup, cu meciuri internaționale unde este nevoie să ne creștem nivelul de joc și să încercăm deja cele mai bune soluții pentru echipă, în vederea Cupei Mondiale', a mai spus Petrache.
Președintele FRR a precizat că nu poate face un clasament al celor mai buni sportivi, rugbyul fiind un sport de echipă, dar ar putea menționa performanța întregului sector care a reușit să supraviețuiască încă un an: 'Atunci când vii dintr-un sport de echipă, este greu să faci nominalizări individuale. Având în vedere contextul socio-economic, aș nominaliza sportul românesc, pentru performanța de a fi reușit să mai supraviețuiască un an, dar și pe sportivii și antrenorii care au găsit resurse să facă performanțe într-o incertudine totală'.
Naționala României s-a clasat pe locul al treilea în Rugby Europe Championship 2025, după ce a învins formația Portugaliei cu scorul de 21-7 (18-0), în finala mică, desfășurată în Centro Desportivo Nacional do Jamor, lângă Lisabona.
România își asigurase participarea la Cupa Mondială din Australia din 2027 după cel de-al doilea meci din grupa Campionatului European, cu Belgia, scor 31-14.
În primul meci din grupă 'stejarii' au câștigat cu Germania, cu scorul de 48-10, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, iar în cel de-al treilea au pierdut cu Portugalia (6-34), la Botoșani. În semifinalele competiției, România fost învinsă de câștigătoarea Rugby Europe Championship 2025, Georgia, cu scorul de 43-5.
Selecționata României a fost repartizată în Grupa B la Cupa Mondială de rugby din 2027, din Australia, alături de Africa de Sud, deținătoarea trofeului, Italia și Georgia.
În 2026, România va debuta în Rugby Europe Championship pe 8 februarie, în deplasare (Kassel, 17:00), cu Germania. Va urma meciul cu Belgia, pe 15 februarie, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București (ora 19:00), iar ultima partidă din Grupa B o va disputa contra Portugaliei, pe 22 februarie, în deplasare, pe Estadio de Honra do Jamor din Lisabona (19:30).
În noua competiție internațională introdusă de World Rugby, Cupa Națiunilor, selecționata de rugby a României a fost repartizată în Grupa A, alături de Georgia, Portugalia, Spania, Hong Kong și Zimbabwe. Competiția este concepută pentru a permite celor 12 echipe cu cel mai înalt nivel, din afara primei divizii (Campionatul Națiunilor - în care concurează Franța, Anglia, Irlanda, Scoția, Țara Galilor, Italia, Africa de Sud, Noua Zeelandă, Australia, Argentina, Japonia și Fiji) să acumuleze o experiență competitivă constantă înainte de participarea lor la Cupa Mondială.
În turneul sud-american din vară, România a pierdut toate cele trei meciuri-test pe care le-a susținut împotriva echipelor Argentina XV (14-52), Chile (16-40) și Uruguay (8-70).
Naționala de rugby a României a mai disputat trei meciuri test World Rugby în luna noiembrie, cu Canada, SUA și Uruguay, toate calificate la Cupa Mondiala din Australia din 2027. 'Stejarii' au câștigat prima partidă cu Canada, cu scorul 31-21, dar au cedat în fața Statelor Unite, cu 18-26, și a Uruguayului, cu 21-31.
La Campionatul European Under-20 din Cehia, România s-a clasat pe locul 5, după ce a surclasat echipa Germaniei cu scorul de 46-10 (29-3), în meciul pentru locurile 5-6. Echipa antrenată de Stelian Burcea și Florin Surugiu a pierdut în sferturi în fața Cehiei, cu 18-31, și s-a impus în partida pentru locurile 5-8 în fața Poloniei, cu 48-15.
La Under-18, selecționata României a retrogradat în eșalonul secund al Campionatului European de rugby, după ce a fost învinsă de echipa Poloniei cu scorul de 32-17 într-un meci de baraj desfășurat pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București.