„Soranique” nu există în limba franceză, dar, după ultimele evoluții încântătoare ale româncei Sorana Cîrstea la Paris el trebuie așezat în Dicționar.
Magnifique, Fantastique, Soranique! Editorial Florin Caramavrov
Sorana a ajuns la un asemenea nivel, încât joacă aproape perfect. Ultimele teri seturi, unul cu nemțoaica Lys în turul II și cele două cu Sierra din turul III au fost câștigate fără să cedeze ghem! Românca ajunsă la 36 de ani e devastatoare, se mișcă pe teren ca la 20 de ani (sau ca la 19, când a ajuns în primul ei sfert de finală – se întâmpla tot la Roland Garros).
A făcut doar 9 (nouă) erori neforțate cu Sierra și doar 13 cu Lys! Servește excepțional de bine, de precis și de intens: 92% puncte câștigătoare cu primul serviciu contra Efremovei, 90% cu Sierra! Are o mobilitate extraordinară, lovește mingea cu lejeritate și cu liniște și știe exact unde trebuie s-o trimită, se apără cu ferocitate și transformă atacurile adversarelor în contre care îi aduc puncte ca și pierdute, simte mai bine ca niciodată unghiurile și scanează cu profunzime de AI bucățile de teren la care oponentele nu mai pot ajunge.
Bucuria adolescentină
Dar mai văd pe tot parcursul unui meci la Sorana și acea bucurie copilărească, adolescentină, ceva de genul „je suis Sorana, îmi place sportul ăsta, mă distrez grozav, nu contează cu cine joc, haideți să ne bucurăm împreună”.
După ce a bătut-o pe Sabalenka la Roma, mi-a trecut prin minte o nebunie, de care îmi era și frică: Și dacă ar juca acum, la 36 de ani, o finală de Grand Slam după care a alergat o viață? Bineînțeles, ar fi zis unii atunci că era prea devreme să ne gândim la așa ceva. Și acum poate că e prea devreme, însă evoluțiile Soranei ne dau dreptul să visăm.
Sorana merită o finală de Grand Slam. Talentul ei nativ, munca ei de peste 30 de ani în acest sport, tenisul ei uneori încântător, forma pe care a arătat-o în acest an, victoria cu Sabalenka, numărul 1 mondial, sunt argumente solide în favoarea ei.
Dacă acest vis se va termina mai repede, măcar știm că a fost unul frumos, pe care nu-l vom uita când ne vom trezi...
