Rapid stinge focul din care s-a înălțat UTA până în runda a 8-a. E 2-0 în Giulești, dar, ca și până acum, Rapid bate, dar nu-ți lasă motive să te entuziasmezi, dacă ai „buletinul” vișiniu. E liniște și pace în peisajul lui Gâlcă, dar să avem răbdare că abia ce-a-nceput septembrie.
U Cluj se chinuie s-o bată pe Slobozia. Mi se pare că e de ajuns asta pentru a descrie criza și lipsa de idei și inspirație din portretul lui Sabău. Să nu defilezi cu adversarele de tiparul Sloboziei la investițiile făcute, mă face să mă întreb de ce ne mai surprinde că ne chinuie orice adversar întâlnim în cupele europene.
Hermannstadt pierde cu Dinamo și nu mai lasă loc de laude decât din amintiri. Pentru Kopic și brigada lui se cimentează lucrurile și viitorul chiar pare să sune bine departe de Ștefan cel Mare.
În minutul 9, FC Argeș conducea cu 2-0. Aveam pretenția că se găsește, din nou, o echipă care să îi administreze lui Metaloglobus un scor pe măsura numelui. Dar, mi-am adus aminte că pretenții n-ai voie să ai la noi în ligă. S-a terminat 2-1, un succes mai transpirat decât trebuia să fie cazul pentru piteșteni.
Rădoi a spus cu voce tare ceea ce gândesc toți cei care ajung la Botoșani: „Nu credeam că mai există asemenea condiții în 2025”. Asta nu e o scuză că oltenii n-au câștigat cu Botoșani, dar poate că și fotbaliștii au simțit dorința de a pleca de acolo cât mai repede și n-au mai avut chef de fotbal pe final.
CFR - FCSB a fost cu și despre scandal, despre arbitri, despre orice, dar nu despre fotbal. Ori Mandorlini a făcut minuni în câteva zile și a transformat-o pe echipa care lua 7 de la Hacken și 4 de la Oțelul într-un CFR din epoca de aur, ori la CFR criza pare că dispare și reapare la două meciuri. De Cisotti nu mai zic nimic. Italianul e cel mai bun jucător din campionatul nostru, fără ca oricine altcineva să îi facă concurență.
Proiectul Oțelului are un potențial imens. Dirijorul, însă, pare că sare niște note și încurcă orchestra. Balint pare depășit de pretențiile pe care Oțelul le vizează în viitorul apropiat. Între timp, Oțelul este a doua echipă care se face de râs cu Csikszereda și rămâne fără victorie în deplasare în acest sezon.
Etapa se închide cu un Farul - Petrolul, duel între cele mai „nefericite” trupe ale prezentului. Farul venea după trei eșecuri în serie, iar Petrolul venea după marea eroare de a-l pune antrenor pe Ciobotariu în vară. Se termină 2-1, un meci care mai astupă criza Farului, dar Zicu și lui par doar siguri că nu vor retrograda, dar nu mai mult.