Se confirmă "aranjamentul" de la Polonia - România? Mesajul apărut la două zile după controversa de la Varșovia

Se confirmă "aranjamentul" de la Polonia - România? Mesajul apărut la două zile după controversa de la Varșovia Nations League

Polonia - România 6-0 a produs, pe lângă reacțiile dure din țara noastră, și o acuzație la adresa lui Robert Lewandowski, cel care a înscris de trei ori în poarta tricolorilor.

La o zi după meciul de la Varșovia, Cezary Kucharski (54 de ani), cel care i-a fost impresar lui Robert Lewandowski până în 2018, a susținut că, din dorința de a se întoarce mai rapid la echipa de club, atacantul a luat un cartonaș galben intenționat contra României, cu acordul selecționerului Jan Urban.

Lewandowski, acuzat că a luat galben intenționat contra României. Chicago Fire profită și îl așteaptă să joace

"Lewandowski și-a îmbunătățit statisticile, cu un hat-trick și cartonașe regizate cu acordul selecționerului Jan Urban", a scris Kucharski, pe rețelele sociale. Impresarul a devenit în ultimii ani un critic frecvent al lui Lewandowski, cu care se află într-un conflict financiar după încheierea colaborării.

  • Lewandowski a văzut cartonașul galben în minutul 42, după un fault destul de dur asupra lui Andrei Coubiș. Fotbalistul lui Chicago Fire va fi suspendat la partida de diseară, din Bosnia.

Un mesaj postat de Chicago Fire, duminică, a alimentat și mai mult teoria lui Kucharski. "Ne vedem marți!", a scris clubul din MLS, adresându-i-se lui Robert Lewandowski, care nu a mai făcut deplasarea în Bosnia pentru partida de diseară.

În noaptea de marți spre miercuri, Chicago Fire are un meci important în MLS contra celor de la Vancouver Whitecaps, iar Robert Lewandowski este așteptat să joace. 

"Au existat multe opinii potrivit cărora Lewandowski ar fi încasat intenționat două cartonașe galbene pentru a putea juca în acest meci", a scris ziarul polonez Przeglad Sportowy, după mesajul transmis de Chicago Fire.

Robert Lewandowski nu a răspuns direct acestor acuzații, însă, imediat după meciul contra României a spus că este "păcat" că va rata meciul cu Bosnia. Atacantul a explicat și intervenția de galben asupra lui Coubiș: "În acea fază am vrut să blochez mingea, dar am călcat pe piciorul adversarului".

Polonia - România 6-0, în Liga Națiunilor

  • Polonia romania liga natiunilor 2102026 3
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!