Unicul gol al confruntării a fost înscris de Virgil Ghiță, în minutul 90+5. Reușita a creat isterie pe Arena Națională, iar cei 40.000 de suporteri care au venit să susțină naționala pe cel mai mare stadion al țării au plecat fericiți acasă.

Ungurii, uluiți de un internațional român după victoria cu Austria: ”Briliant”

După ce s-a terminat meciul, presa din Ungaria a consemnat rezultatul și a scos în evidență ”parada briliantă” a lui Ionuț Radu din minutul 49. Portarul lui Celta Vigo, cotat la 3,5 milioane de euro, a scos fabulos șutul violent al lui Marcel Sabitzer.

”După o primă repriză fără goluri, repriza a doua a început cu o ocazie a Austriei: șutul lui Marcel Sabitzer a fost parat briliant de Ionuț Radu. Apoi, în minutul 60, a venit cea mai mare șansă: șutul lui Valentin Mihăilă a lovit bara și a ieșit în afara terenului. La scurt timp după, Andrei Rațiu, după ce a primit mingea, l-a pus la încercare pe Alexander Schlager cu un șut pe jos, iar portarul austriac s-a întins și a respins.

Inițial, românii au părut mai preocupați să obțină un egal, însă chiar pe finalul partidei, în minutul 95, după o respingere reușită, au beneficiat de o lovitură liberă, iar forțarea a dat roade: ca punct culminant al acțiunii, Virgil Ghiță a înscris golul victoriei pentru gazde cu o lovitură de cap, după o centrare de pe dreapta a lui Ianis Hagi”, a scris Nemzeti.

Cum arată calculele pentru calificarea la CM 2026

Ca să încheiem pe prima poziție în grupă, după victoria cu Austria, trebuie acum să le învingem și pe Bosnia și pe San Marino. Iar austriecii trebuie neapărat să se încurce cu Cipru și fie să piardă cu Bosnia, fie să facă egal.

Iar ca să terminăm grupa pe poziția secundă, România trebuie să producă aceleași rezultate ca în scenariul expus mai sus, Bosnia trebuie să piardă cu Austria, iar meciul bosniacilor cu Cipru nu mai are relevanță.

România a terminat pe primul loc grupa din urna valorică C în Nations League, motiv pentru care va beneficia și de participarea la barajul pentru accederea la Mondialul din 2026. Doar că, în semifinala barajului, tricolorii pot da peste titani precum Italia și Turcia (AICI TOATE DETALIILE).

Cum arată clasamentul Grupei H din preliminariile CM 2026

  • 1. *Austria - 15 puncte
  • 2. *Bosnia - 13 puncte
  • 3. *România - 10 puncte
  • 4. Cipru - 8 puncte
  • 5. San Marino - 0 puncte

*Austria, Bosnia și România au un meci în minus față de Cipru și San Marino.