VIDEO Rădoi, anunț de ultim moment despre viitorul său la națională: ”A rămas să luăm o decizie după aceste două meciuri”

Iosif Pintilie
Data publicarii: Miercuri 10 Noiembrie 2021, 13:35
Data actualizarii: Miercuri 10 Noiembrie 2021, 13:55

Mirel Rădoi ar putea rămâne la echipa națională.

Deși 'și-a dat demisia' după duelul cu Armenia, anunțând că va pleca de la selecționată după dubla cu Islanda și Liechenstein, Mirel Rădoi pare indecis. În ultima perioadă, au apărut foarte multe discuții cu privire la înlocuitorul său, iar printre favoriți se numărau Edward Iordănescu, Cosmin Olăroiu sau Dan Petrescu.

Chiar și așa, Mirel Rădoi nu este încă convins ca vrea să plece de la echipa națională, iar, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu Islanda, acesta a anunțat că va purta o discuție cu FRF după finalizarea campaniei.

Am ales ca întrebările referitoare la acest lucru să fie puse după aceste două meciuri, pentru că o decizie va fi luată atunci. Le mulțumesc jurnaliștilor pentru întrebările pe care le-au adresat, au înțeles că nu vreau să discut despre această situație. A rămas, în urma unei întâlniri pe care am avut-o cu președintele și directorul tehnic al FRF, să luăm o decizie după aceste două meciuri”, a spus Rădoi.

Mirel Rădoi și-a anunțat demisia după meciul cu Armenia. Supărat pe criticile primite în vară, după înfrângerile cu Armenia și Georgia, Mirel Rădoi a anunțat că își dorește să părăsească echipa națională după expirarea actualului contract.

Meciuri rămase de disputat în grupa României din preliminariile CM 2022
 

11 noiembrie 2021: Armenia – Macedonia de Nord (19:00), România – Islanda (transmis de PRO TV și Voyo), Germania – Liechtenstein (21:45)

14 noiembrie 2021: Liechtenstein – România (transmis de PRO TV și Voyo), Armenia – Germania, Macedonia de Nord – Islanda (19:00)

Lotul lui Mirel Rădoi
 

PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 11/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 1/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid, 0/0)

FUNDAȘI: Cristian Manea (CFR Cluj, 14/2), Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 4/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 68/0), Ionuț Nedelcearu (Crotone | Italia, 19/2), Adrian Rus (Fehérvár | Ungaria, 9/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 7/0), Virgil Ghiță (Farul Constanța, 1/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K. | Turcia, 27/1), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 20/0)

MIJLOCAȘI: Dragoș Nedelcu (Fortuna Düsseldorf | Germania, 5/0), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 35/2), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 18/2), Nicolae Stanciu (Slavia Praga | Cehia, 52/11), Olimpiu Moruțan (Galatasaray | Turcia, 1/0), Ianis Hagi (Rangers | Scoția, 22/2), Florin Tănase (FCSB, 9/1), Dennis Man (Parma | Italia, 12/2), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 49/6), Enes Sali (Farul Constanța, 0/0)

ATACANȚI: George Pușcaș (Reading | Anglia, 24/8), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 11/1), Denis Alibec (CFR Cluj, 20/2)

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!