”Regele” a fost principala variantă a Federației Române de Fotbal și a primit cele mai multe voturi în Comisia Tehnică prezidată de Mihai Stoichiță. Procedurile au fost amânate de decesul marelui Mircea Lucescu, iar acum forul condus de Răzvan Burleanu îl va numi pe Hagi.
Gică Hagi, primele decizii ca selecționer al României!
În primă fază, Hagi va avea un contract valabil pentru două sezoane, iar obiectivul său este clar: calificarea la EURO 2028, turneu care va fi găzduit de Marea Britanie și Irlanda.
Dacă își va îndeplini obiectivul, există și opțiunea de prelungire pentru încă două sezoane. Joi, președintele Răzvan Burleanu va fi mandatat să poarte negocieri cu următorul selecționer, iar lucrurile vor fi clare.
Hagi a luat deja primele decizii ca selecționer: Jerry Gane va fi singurul din actualul staff pe care-l va păstra, urmând ca Leo Toader și Florin Constantinovici să plece și să fie înlocuiți de Cătălin Anghel și Ștefan Preda, colaboratorii săi de la Farul Constanța, scrie digisport.ro.
Dacă nu va apărea nimic neprevăzut, Hagi va debuta ca selecționer al României în amicalul cu Georgia de pe 2 iunie, iar primul meci ”acasă” va fi patru zile mai târziu, cu Țara Galilor, pe stadionul din Ghencea.

















