Pe lista indisponibililor este și Mihai Popa (25 de ani), portarul titular de la CFR Cluj, convocat de Mircea Lucescu pentru această acțiune. Goalkeeper-ul s-a prezentat la lot cu o problemă musculară, iar acum a aflat cât va lipsi.

Mihai Popa va lipsi trei săptămâni

Se pare că în ultimul meci din campionat, pe care CFR Cluj l-a câștigat cu 1-0 în fața celor de la Rapid, Popa a suferit o leziune la nivelul gambei, astfel că va lipsi în jur de trei săptămâni, scrie GSP.ro.

Dacă lucrurile vor sta așa, atunci portarul nu va fi la dispoziția lui Daniel Pancu nici după reluarea campionatului, atunci când CFR Cluj va juca în deplasare cu Universitatea Craiova.

În locul lui Popa, Mircea Lucescu l-a chemat la lotul național pe Cătălin Căbuz, dar între timp a mai primit o lovitură: s-a accidentat și Ionuț Radu, cel care trebuia să fie titular în această partidă, așa că selecționerul l-a chemat de urgență și pe Laurențiu Popescu de la Universitatea Craiova.

Turcia - România se va disputa pe stadionul lui Beșiktaș

Partida se va disputa pe Beșiktaș Park, cunoscut oficial sub numele de „Tupraş Stadium”. Arena a fost inaugurată în 2016, pe locul vechiului stadion Inonu, și are o capacitate de aproximativ 42.500 de locuri. Stadionul e amplasat în cartierul Beşiktaş, pe strada Dolmabahçe, în vecinătatea Palatului Dolmabahçe, Piața Taksim și Turnul Galata.

Federația Turcă a transmis că naționala va juca pentru a patra oară pe acest stadion, care înlocuiește vechiul Inonu, arenă pe care Turcia a disputat nu mai puțin de 70 de meciuri de-a lungul istoriei.

Stadionul a găzduit Supercupa Europei din 2019 și va găzdui finala Europa League 2026 și finala Conference League din 2027. Stadionul găzduiește 144 de suite executive și un „Salon 1903” care poate găzdui până la 1.903 spectatori în total. „Tribuna 1903” are o capacitate de 636 de spectatori.