FCSB a bifat patru victorii, două rezultate de egalitate și două înfrângeri în primele opt meciuri din partea a doua a campionatului și are ca obiectiv în acest sezon calificarea în cupele europene.

Campioana dispune de o singură variantă prin care poate ajunge în Europa, în contextul în care a ratat play-off-ul la finalul sezonului regulat și evoluează în play-out în partea a doua a Superligii României.

Roș-albaștrii trebuie să termine pe unul dintre primele două locuri din play-out, ulterior să câștige primul baraj împotriva celeilalte echipe aflate în fruntea play-out-ului. Dacă trece de acest meci, FCSB ajunge la duelul decisiv pentru Europa cu gruparea din play-off.

Lovitură sub centură pentru FCSB: ”Situația nu mai e necunoscută”

La baraj, FCSB nu se va putea baza pe atacantul Daniel Bîrligea, accidentat de etape bune. Ultima dată când fotbalistul a jucat a fost în meciul amical cu Slovacia al naționalei României.

”Nu mă gândesc cu cine jucăm și nu mă interesează absolut nimic. Iar la fotbal am învățat în atâția ani un singur lucru, că niciodată nu știi, mai ales la când vorbim de tragerea la sorți. Toată lumea spune ce noroc a avut la tragerea la sorți.

Situația lui Bîrligea nu mai e necunoscută. Bîrligea nu va fi deloc la dubla pe care o sperăm noi. Nu va juca. Bîrligea nu poate fi, sub nicio formă, recuperat până pe 29 mai. Va lipsi!”, a spus Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, potrivit fanatik.

  • Cotat la 4,5 milioane de euro de site-urile de specialitate, Daniel Bîrligea a fost adus de FCSB în toamna lui 2024 pentru 3 milioane de euro de la rivala CFR Cluj
  • La gruparea roș-albastră, vârful a bifat 72 de apariții în toate competițiile, și-a trecut în cont 30 de reușite și a oferit, pe deasupra, opt pase decisive