OPINIE | Cum am ajuns să ne domine categoric Finlanda și Armenia. Florin Caramavrov, după meciul naționalei în Giulești

Romania - Finlanda Echipa Nationala Romania Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 12 Iunie 2022, 09:11
Data actualizarii: Duminica 12 Iunie 2022, 09:19

Am învins Finlanda, însă am simțit din nou că suntem mici. Ne-am înghesuit în propria jumătate în repriza a doua, de parcă am fi întâlnit o forță mondială.

de Florin CARAMAVROV

Dar cum am ajuns aici, noi, cei care ne distram cu astfel de naționale, gen Finlanda și Armenia?

Cât de mult am regresat fotbalistic, aproape neverosimil, parcă nu mai avem sângele de altădată, nici forța, nici puterea, nici gândirea, nici logica. Mai nimic. Culegem roadele anilor de haiducie a fotbalului, în care cluburile au fost devalizate și sărăcite de propriii conducători și de impresari-căpușari. 

Fotbaliștii români sunt slab pregătiți de mici, de antrenori prost plătiți, care iau șpagă pentru a trăi decent. Metodele noastre de antrenament au rămas cele de acum 30-40 de ani, lumea a evoluat, nu numai marile puteri, dar și Finlanda, Armenia, Muntenegru...

Unii au investit în cercetare, în aparatură de refacere, în infrastructură, noi ne-am hrănit cu circ ieftin, întreținut de marii conducători ai fotbalului românesc.

Și nota de plată a venit.

Băieții aceștia de azi, care joacă sub tricolor, au crescut nesănătos fotbalistic în perioada aceasta de haiducie. Când ajung în străinătate, se pierd ca niște furnici printre stânci, își dau seama că nu fac față din punct de vedere fizic, dar și mental. Câți s-au întors în mirifica Ligă 1 după ce s-au lovit de zidul occidental? Păi aproape toți, cu excepții gen Chiricheș sau Răzvan Marin, care nu rup nici ei norii pe la echipele de club.

Ne-am chinuit cu Finlanda, ei joacă în mod clar alt fotbal, mai modern, mai bun ca al nostru. Noi trăim din amintiri. Cred că victoria asta este în mare măsură a lui Edi Iordănescu. El a reușit să capaciteze niște jucători mediocri, niciunul nu mi se pare că excelează cu ceva, exceptându-l pe Niță cu intervențiile lui supranaturale.

N-am rezolvat nimic cu victoria asta împotriva finlandezilor, nu vom rezolva nimic nici dacă batem marți Muntenegru. La 100 de ani de națională, suntem în cel mai jos punct al primei noastre reezentative. 

Burleanu și Iorgulescu și-au dat mâna la celebrarea acestei cifre istorice, marii fotbaliști ai naționalei au fost din nou uitați, ei, cei care au scris istoria. Cu această aroganță a conducătorilor actuali, nu avem cum să ieșim din infernul mediocrității.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!