Un nou duel Balgradean-Vlad? Mirel Radoi are solutii in ciuda faptului ca Tatarusanu s-a retras! Care sunt posibilele variante de portari pentru nationala Romaniei

Mirel Radoi Andrei Vlad Ciprian Tatarusanu Cristi Balgradean Mihai Aioani Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 19 Noiembrie 2020, 13:35
Data actualizarii: Joi 19 Noiembrie 2020, 13:43

Ciprian Tatarusanu (34 de ani) si-a anuntat retragerea de la echipa nationala a Romaniei. 

Portarul lui AC Milan a facut anuntul la putin timp dupa partida cu Irlanda de Nord, pe care Romania a incheiat-o cu scorul de 1-1. Si Silviu Lung a luat aceeasi decizie in urma cu mai putin de doua luni, iar Romania si-a pierdut astfel doi dintre cei mai convocati portari din ultima perioada. 

Totusi, Mirel Radoi are la dispozitie o serie de portari, unii dintre ei chiar foarte experimentati, care ii pot lua locul lui Tatarusanu in poarta nationalei. 

1. Cristian Balgradean (32 de ani), care a aparat in ultimii ani la cele mai bune echipe din Romania, FCSB si CFR Cluj. Portarul reprezinta o solutie pentru Mirel Radoi, avand in vedere si varsta pe care o are si experienta acumulata. Balgradean are doar un meci jucat la echipa nationala, debutand in 2011 intr-o partida amicala cu Grecia, castigata de Romania cu 3-1. 

2. Andrei Vlad (21 de ani) reprezinta o solutie de viitor pentru poarta Romaniei. Poreclit de catre finantatorul FCSB-ului "Messi al portarilor", Vlad este titularul nationalei de tineret si al liderului din Liga 1, FCSB. Internationalul de tineret a avut evolutii solide in acest sezon fata de anii trecuti, cand a gresit de foarte multe ori. Andrei Vlad a debutat la nationala de tineret chiar sub comanda lui Mirel Radoi. 

3. David Lazar (29 de ani) a debutat de curand la echipa nationala in amicalul cu Belarus, scor 5-3. In ciuda faptului ca a primit trei goluri intr-o repriza, Lazar a avut un penalty aparat si alte interventii care au privat Romania de primirea altor goluri. Lazar este titular de drept la Astra, iar Mirel Radoi nu a tinut cont de faptul ca echipa este momentan pe ultimul loc al clasamentului. 

4. Valentin Cojocaru (25 de ani) a primit convocarea pentru cele trei meciuri din luna noiembrie, dar el a fost infectat cu coronavirus si nu a mai putut fi prezent in lotul nationalei. Actualul portar de la Viitorul Constanta a avut nu mai putin de 14 meciuri la nationala de tineret, dar inca nu a debutat pentru echipa mare. 

5. Mihai Aioani (21 de ani) este portarul de rezerva de la nationala de tineret. Aioani a avut prestatii bune la Chindia Targoviste, iar portarul este pregatit in perioada ce va urma in a face pasul la o echipa mai mare. Intr-un interviu acordat recent, Helmut Duckadam i-a nominalizat pe Andrei Vlad si Mihai Aioani drept viitorii mari portari ai nationalei Romaniei. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!