Deși oltenii au tranșat soarta partidei încă din prima repriză, finalul jocului a adus o fază extrem de discutată, în care sibienii au solicitat vehement o lovitură de pedeapsă.

Scorul final a fost stabilit de reușitele lui Assad Al-Hamlawi (15') și Ștefan Baiaram (31'), însă atenția s-a mutat rapid către decizia „centralului” Ionuț Coza din minutul 87. La o incursiune în careu a lui Alexandru Oroian, fundașul craiovean Vasile Mogoș a avut o intervenție imprudentă. Reluările au arătat cum apărătorul l-a călcat pe mijlocașul gazdelor, dar arbitrul a lăsat jocul să continue, iar camera VAR nu a intervenit pentru a corecta decizia din teren.

Prunea, convins că a fost penalty

Florin Prunea a analizat faza conroversată și a oferit o opinie tranșantă. Fostul internațional consideră că Hermannstadt a fost privată de o șansă importantă de a reveni în joc pe final, susținând că imprudența a fost evidentă.

„Eu zic că este penalty. Contactul este evident. Este contact, călcat clar. Cred că este penalty”, a spus Florin Prunea la Digisport.

Universitatea are două victorii şi două egaluri în ultimele patru etape. FC Hermannstadt a ajuns la zece etape fără victorie în campionat, opt înfrângeri şi două egaluri.

În tur, craiovenii au câştigat cu 1-0.