Cine a văzut Bosnia – România (3-1), sâmbătă, a avut un șoc, încă din primele minute ale transmisiei meciului.

„Deșteaptă-te, române!“, a fost huduit copios, iar apoi au curs scandările cu „Țiganii, țiganii“. La prima vedere, niște reacții total deplasate și inexplicabile chiar, în condițiile în care, în trecut, partidele cu Bosnia s-au desfășurat fără astfel de incidente. Din păcate, în timpul transmisiei meciului, comentatorii n-au oferit nicio explicație pentru cele întâmplate, la Zenica. Ulterior însă, s-a aflat despre gestul mizerabil al unor români care, în drum spre meci, au ținut să-l omagieze pe Ratko Mladic! Adică, pe un criminal de război, condamnat de Tribunalul Haga la închisoare pe viață, pentru că a ordonat peste 8.000 de crime, în Bosnia!

Mihai Stoica, îngrozit de ce au putut face românii

Acest episod odios, asupra căruia s-a păstrat tăcerea în timpul meciului Bosnia – România (3-1), l-a îngrozit pe Mihai Stoica. Prezent în studioul Prima Sport, oficialul FCSB-ului i-a condamnat vehement pe cei care au putut face o asemenea mizerie, de a-l omagia pe Ratko Mladic.

Ştiu ăia care au scris cine a fost Ratko Mladic? Habar n-au, au auzit şi ei ceva...nu se poate! Apoi, noi jignim musulmanii? Pentru ce să facem aşa ceva, pentru ce? N-ai cum să faci aşa ceva. Tu nu provoci? Că tu ai provocat. Să-i mulţumim lui Dumnezeu că noi n-am trecut prin războaie, că nu avem lume interlopă. În jurul nostru, în Ungaria sunt crime, în Republica Moldova, în Bulgaria există mafie. În Serbia, prim-ministrul a fost ucis. Noi n-am avut nicio problemă şi îi facem reclamă lui Mladic?“, a spus Mihai Stoica.