Miza acestui joc era uriașă pentru ”tricolori”, chiar dacă naționala nu mai avea șanse de a prinde primul loc. O calificare la baraj de pe locul doi ar fi asigurat un traseu mai ușor, plus șansa de a fi gazdă în primul meci.

Ciprian Marica (40 de ani), fostul internațional, s-a arătat dezamăgit de meciul făcut de ”tricolorii” lui Mircea Lucescu, mai ales că prima repriză a fost controlată de echipa noastră.

Ciprian Marica: ”Suntem buni la a găsi scuze”

„Sunt dezamăgit după o repriză bună, inexplicabilă a doua. Mă așteptam să reacționăm. Nu am auzit de la selecționer care ar fi explicația pentru care am jucat în maniera aceea în repriza a doua. Ok, arbitrajul, terenul… mereu suntem buni la a găsi scuze în afara a ceea ce trebuie să spunem noi, direct. Care a fost greșeala noastră? Că am avut și noi o vină.

Noi de ce nu am avut reacție? Ei au schimbat, și au făcut-o foarte bine. Au jucat și cu 2 atacanți, oare nu ar fi fost o idee să reacționăm și să băgăm încă un fundaș central? Să jucăm în 3 pe linia de fund!

Aș fi văzut altfel lucrurile. Nu știu dacă am fi obținut neapărat victoria, dar am părut surprinși de modificările lor în repriza a doua. Mi se pare că modificările lor ne-au surprins tactic. Nu am avut reacție, ne-au presat în jumătatea noastră, iar noi nu am venit cu nimic”, a spus Marica, la Fanatik.ro.

America, pe hold. Cum arată grupa României după 1-3 cu Bosnia

România rămâne pe locul trei Grupa H, cu 10 puncte. Bosnia e pe doi cu 16 puncte, iar Austria e prima clasată cu 18 puncte. Cipru e pe patru cu opt puncte și San Marino e ultima cu niciun punct.

  • 1. Austria - 18 puncte, 7 meciuri
  • 2. Bosnia - 16 puncte, 7 meciuri
  • 3. România - 10 puncte, 7 meciuri
  • 4. Cipru - 8 puncte, 8 meciuri
  • 5. San Marino - 0 puncte, 7 meciuri

Visul american nu se termină însă aici. El rămâne pe hold. România are șansa barajului pus la dispoziție după ce a câștigat grupa din Nations League C.

Dar adversarii sunt mult mai bine cotați față de cei pe care i-am fi putut întâlnit prin încheierea grupei din preliminariile CM 2026 pe locul doi.