Mijlocașul a subliniat că victoria este singurul lucru care contează, indiferent de cine își trece numele pe lista marcatorilor.

Într-o conferință de presă susținută sâmbătă, jucătorul de la FCSB a prefațat partida de duminică seara, de pe Arena Națională. Tănase a pus interesul echipei mai presus de orice și a arătat că "tricolorii" sunt montați să obțină un rezultat mare.

"Suntem pregătiţi pentru acest meci, nu este important cine marchează. Sper să câştigăm chiar şi printr-un gol al unui fundaş", a punctat Tănase, care a adăugat că este gata să se sacrifice pentru echipă: "Sunt pregătit să joc pe orice poziţie, unde va fi nevoie de mine. Îmi voi pune calităţile în slujba echipei”.

"La națională nu există relaxare"

Tănase a vorbit și despre forța adversarului și despre miza uriașă a partidei. Acesta a menționat că o victorie este vitală pentru a menține vii speranțele de calificare la baraj.

"La echipa naţională nu există relaxare, trebuie să creştem ca şi joc, pentru a putea trece de baraj. Austria este o echipă de top, are jucători tari, majoritatea joacă în Bundesliga", a mai spus internaționalul român.

Partida dintre România și Austria se va disputa duminică, de la ora 21:45, pe Arena Națională. În acest moment, România ocupă locul 3 în grupă, cu 7 puncte, la 5 puncte în spatele liderilor Bosnia-Herțegovina și Austria, care au câte 12 puncte.