Edi Iordănescu l-a sunat pe Nicolae Stanciu! Ultimele informații despre situația mijlocașului în China

edi iordanescu China Echipa Nationala edi iordanescu - stanciu Nicolae Stanciu Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 12 Aprilie 2022, 13:49
Data actualizarii: Marti 12 Aprilie 2022, 14:18

Selecționerul naționalei se va baza pe fotbalistul legitimat la Wuhan. 

Selecționerul Edi Iordănescu a vorbit despre Nicolae Stanciu, fotbalist esențial pentru reprezentativa tricoloră.

Neconvocat la prima acțiune - amicalele cu Grecia (0-1) și Israel (2-2) -, fotbalistul din Alba Iulia are o situație delicată la noua sa echipă, formația din China, Wuhan Three Towns. 

Edi Iordănescu: "Naționala are nevoie în continuare de Nicolae Stanciu"

Chiar dacă mai mulți oameni din fotbalul românesc au spus că Stanciu ar putea pierde naționala după alegerea făcută, mai ales în contextul în care foști jucători tricolori au pierdut prima reprezentativă când au ales un campionat din Asia -, Iordănescu jr și-a exprimat intenția de a se baza în continuare pe creativul mijlocaș de 1,70 m. 

"Ieri am discutat cu Nicolae Stanciu. Are o situație inedită, pentru că are soția în România. Este însărcinată. Situația de acolo este foarte neplăcută în continuarea cu COVID-ul. Nu știa când se începe oficial campionatul. Mi-aș dori să prindă măcar două-trei meciuri, după care să vedem cum putem să-l aducem, pentru că echipa națională are nevoie în continuare de Nicolae Stanciu", a declarat selecționerul, la finalul evenimentului de la Arena Națională. 

Nicolae Stanciu, cel mai bine plătit fotbalist român

Echipa din China a plătit 4 milioane de euro pentru mijlocașul ofensiv și i-a oferit un salariu lunar colosal, în valoare de 3 milioane de euro. Astfel, în urma noului angajament, Nicolae Stanciu a deveni cel mai bine plătit jucător român. 

  • 11 goluri în 54 de meciuri a marcat Stanciu pentru echipa națională 
  • 1,70 m e înălțimea fotbalistului în vârstă de 28 de ani
  • Unirea Alba Iulia, FC Vaslui, Steaua, Anderlecht, Sparta Praga, Al Ahli și Slavia Praga sunt echipele la care a mai evoluat Stanciu 
  • 7 milioane de euro e cota lui Stanciu 
  • 8 milioane de euro e cea mai înaltă cotă atinsă de Stanciu (20 octombrie 2016)
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!