EXCLUSIV Cornel Jurcă a făcut-o pe România campioană europeană la fotbal acum fix 50 de ani! Golul cu exteriorul și cine era prietenul cel mai bun al lui Cornel Dinu

Cornel Jurca Cornel Dinu Echipa Nationala Ion Oblemenco Mircea Sandu Nationala
Cătălin Parfene
Data publicarii: Sambata 30 Iulie 2022, 18:19
Data actualizarii: Sambata 30 Iulie 2022, 18:19

Pe 30 iulie 1972, naționala câștiga titlul la Campionatul European Universitar după 1-0 cu Iugoslavia, gol marcat de Cornel Jurcă, consacrat apoi în fotbalul românesc drept unul dintre cei mai buni șlefuitori de talente. La ”tricolori” evoluau Cornel Dinu, Ion Oblemenco sau Mircea Sandu.

În urmă cu exact jumătate de secol, România câștiga Campionatul European Universitar de Fotbal, o competiție aflată atunci la a treia ediție, la care au participat 14 echipe naționale.

Printre ”tricolori” se numărau Cornel Dinu, Ion Oblemenco sau Mircea Sandu, dar eroul naționalei a fost Cornel Jurcă, fundașul dreapta care a înscris golul victoriei, după o acțiune personală, în finala de la Constanța, 1-0 cu reprezentativa Iugoslaviei.

Până să ajungă în finală, România le-a întâlnit pe Malta, Olanda, RFG (Germania de Vest), URSS și Spania.

Consacrat în fotbalul românesc drept unul dintre cei mai buni șlefuitori de talente, Cornel Jurcă a antrenat ani de zile la Sportul Studențesc (inclusiv la prima echipă) și la loturile naționale de juniori ale României, fiind inclusiv directorul tehnic al Academiei de Fotbal Steaua București (actuala FCSB).

”La gol, dar și la final, tot stadionul mi-a scandat numele”

”Aveam o echipă frumoasă. Am trăit atunci niște momente foarte plăcute, care pentru mine au dăinuit toată viața. La gol, dar și la final, tot stadionul mi-a scandat numele, am lăcrimat de fericire.

Am jucat la Constanța, era foarte cald, stadionul era plin. Eu am fost un jucător ofensiv, îmi plăcea să driblez, iar la gol, când am șutat, am folosit ușor exteriorul, mingea părea că se duce spre punctul de la 11 metri, însă a căpătat o altă direcție, și portarul s-a păcălit.

A fost un eveniment deosebit acel campionat european universitar, am jucat meciuri amicale înainte, oamenii veneau și la antrenamente. Ei se duceau apoi la plajă, noi rămâneam în cantonament, la un program strict”, a rememorat momentul Cornel Jurcă pentru sport.ro.

Cornel Jurcă despre Mircea Sandu, Cornel Dinu și Ion Oblemenco

”Pe atunci, fotbalul se împletea cu pregătirea profesională ulterioară. Eu eram student în anul trei la IEFS (n.r. - Institutul de Educație Fizică și Sport). Doar Mircea Sandu și cu mine veneam din Divizia B, de la Sportul Studențesc, care abia promovase în Divizia A și unde eram căpitanul echipei.

La naționala universitară căpitan era Cornel Dinu, care era foarte bun prieten și stătea în cameră cu Ion Oblemenco, un tip deschis, prietenos”, a mai spus Cornel Jurcă. 

A fost antrenorul lui Mutu, Șumudică sau Lincar la loturile naționale de juniori

”Am jucat apoi și la naționala de tineret, iar la nivel de club la Sportul Studențesc și Farul Constanța. Eu nu am avut longevitate ca jucător, pentru că am suferit o accidentare la ligamente și am abandonat fotbalul, m-am apucat de antrenorat.

Am învățat de la tehnicieni deosebiți, Constantin Cernăianu, Robert Cosmoc, Petre Steinbach, am pregătit cinci echipe naționale de juniori, foștii mei elevi ca Lincar, Șumudică sau Mutu au ajuns și ei antrenori acum, și vreau să spun că succesul unui antrenor de copii și juniori nu îl reprezintă titlurile câștigate, cât mai ales bucuria de a-i vedea pe copii că sunt atenți și că se pregătesc. 

”Antrenorii trebuie să educe, dar și ei au de învățat de la copii”

Antrenorii trebuie să educe, să fie atenți la detalii, trebuie să existe comunicare, pentru că și antrenorii au de învățat de la copii. 

Așa se învață fotbal, cu tehnicienii stând lângă cei tineri, pe teren, nu strigând la ei. Atunci exista bucuria de a te întâlni cu copiii, domina plăcerea fotbalului, această poveste atât de frumoasă”, a mai declarat Cornel Jurcă pentru sport.ro.

Caseta de meci a finalei Campionatului European Universitar de Fotbal, ediția 1972

30 iulie 1972, Stadionul ”1 Mai”, Constanța: România - Iugoslavia 1-0 (Jurcă '6)

România: C. Ștefan - Jurcă, Pexa, C. Dinu, Velea - Strîmbeanu (70 Anca), Simionaș - Țarălungă (46 Oblemenco), M. Sandu, I. Munteanu, D. Marcu

Antrenori: Constantin Cernăianu, Robert Cosmoc

Iugoslavia: Krivokapic - Jagodic, Mijatovic, Sudic, Ognjanovic - Cetkovic, Radovic - Zilvaljevic, Lalovic, Boskovic, Hatipi

Arbitri: Antonio Camacho (Spania) - Alexander Klacinsky (Cehoslovacia), Ioszef Szilvaszi (Ungaria)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!