Nationala

Mirel Rădoi a vorbit înainte de Islanda - România: „Nu mă gândesc la o înfrângere și nu o accept!” 

Islanda - România se vede ÎN DIRECT pe PRO TV și www.sport.ro joi, de la 21:45! 

Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Miercuri 01 Septembrie 2021, 20:26
Data actualizarii: Miercuri 01 Septembrie 2021, 21:25

20:59 Mirel Rădoi, despre posibilitatea de a-și da demisia în cazul unei înfrângeri cu Islanda: „Nu putem să vorbim de lucrul ăsta înainte de o partidă, care e optimismul nostru?! E timp să vorbim după meci”. 


20:57 Mirel Rădoi, despre declarațiile selecționerului islandez: „Mă interesează meciul de mâine seară, e cel mai important, și faptul că avem de luat o revanșă, cred că va fi și un avantaj mental, nu doar pentru meciurile cu Liechtenstein și Macedonia de Nord, cât și pentru meciurile din octombrie. 

  • Conferință de presă a lui Mirel Rădoi premergătoare meciului Islanda - România, LIVE VIDEO de la 20:30 pe www.sport.ro

Nu știu cum îi cheamă pe copii și câți au, dar știu totul despre jucători. De cele mai multe ori 60-70% din informațiile acumulate de adversar rămân la tine. La o ședință, e clar că după 15-20 de minute un jucător își poate pierde concentrarea, sunt statistici făcute. 

Timpul nu e suficient, dar trebuie să ne raportăm la lucrurile astea, nu avem ce face. Mă bucură că are parte și el de susținerea Federației, am văzut meciurile pe care le-a făcut, a schimbat multe lucruri.

În momentul în care am fost instalat am spus, trecând de la U21 la naționala mare, e clar că lucrurile sunt la un alt nivel, diferă. Procesul de integrare a jucătorilor e foarte complex”.


20:55 Mirel Rădoi, despre posibilele oferte primite: „Nici nu am stat de discuții, nu am avansat, totul a fost refuzat din prima, să nu fie niciun fel de problemă. Ei știu că atunci când apelează la un antrenor sub contract trebuie să se adreseze Federației”. 


20:50 Mirel Rădoi, despre zvonurile conform cărora ar fi făcut convocările în mod preferențial, prin intermediul impresarilor: „Nu sunt doar eu în situația de a fi criticat, sunt sigur că oricine se află în această postură va fi mereu așa. Nu cred că au fost sau o să fie antrenori ai echipelor naționale implicați în alte lucruri.

Știți cum sunt ca antrenor, cum am fost ca jucător, am o situație financiară bună, nu știu cum ar putea să intervină cineva ca să îmi schimbe modul în care gândesc”


20:45 Mirel Rădoi: „Când a avut loc tragerea la sorți, le-am spus jucătorilor că mi-aș dori să pice Islanda, în contextul actual, am rămas acasă la European, vrem să mergem la Mondial. 

O victorie de moral. Au calitate, au demonstrat ceva, pentru unii poate părea și o mână de încredere, dar jucătorii care vor intra pe teren trebuie să arate mai mult decât am făcut-o anul trecut în primele 30 de minute. 

În primele 8 meciuri, încearcă să mențină același ritm din punct de vedere fizic, pentru noi a fost o problemă, pentru că nu am putut să ducem același ritm. 

Nu mă gândesc la o înfrângere și nu o accept”.


20:40 Răzvan Marin: „Sunt 200% motivat să câștigăm în acele trei meciuri, meciul de mâine e cel mai important. 

E cu totul și cu totul o altă echipă, Islanda a avut mereu un grup foarte puternic și s-a bazat mai puțin pe calitatea individuală, însă aveau jucători care puteau face diferența. Sper ca ce a fost în trecut să fie în trecut și mâine să ieșim învingători”. 


20:35 Mirel Rădoi: „În opinia noastră, va fi un meci greu, sunt două echipe care au jucători dinamici de la mijloc în sus. La meciul de mâine va conta organizarea defensivă. 

Anul trecut, a fost Sigurdsson, dar ținând cont că nu mai este în lot, părerea mea e că echipa e mai bună decât anul trecut, cu antrenorul de la U21, până în ultimul minut încearcă să pună presiune. Cred că echipa Islandei e puternică, nu pot numi doar un jucător pentru că sunt buni”. 


Selecționerul naționalei României va susține conferința de presă premergătoare meciului cu Islanda, din preliminariile Campionatului Mondial din 2022. Alături de el va participa și Răzvan Marin. Conferința se vede în direct pe www.sport.ro.

 

Lotul României 

PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 6/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0);
FUNDAȘI: Mario Camora (CFR Cluj, 4/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 64/0), Virgil Ghiță (Farul Constanța, 0/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 10/1), Ionuț Nedelcearu (Crotone/Italia, 15/2), Andrei Rațiu (Huesca/Spania, 0/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 6/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 25/0);
MIJLOCAȘI: Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 14/2), Andrei Cordea (FCSB, 0/0), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 18/1), Dennis Man (Parma/Italia, 9/1), Marius Marin (Pisa/Italia, 0/0), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 30/2), Dragoș Nedelcu (Fortuna Dusseldorf/Germania, 2/0), Darius Olaru (FCSB, 1/0), Dorin Rotariu (Ludogoreț/Bulgaria, 10/1), Deian Sorescu (Dinamo București, 2/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 42/10);
ATACANȚI: Denis Alibec (CFR Cluj, 19/2), Denis Drăguș (Standard Liege/Belgia, 2/0), Jovan Markovici (Universitatea Craiova, 0/0).

Programul naționalei în luna septembrie

2 septembrie: Islanda – ROMÂNIA, ora 21:45 – Laugardalsvollur (Reykjavik)
5 septembrie: ROMÂNIA – Liechtenstein, ora 21:45 – Arena Națională (București)
8 septembrie: Macedonia de Nord – ROMÂNIA, ora 21:45 – Tose Proeski Arena (Skopje)

CITESTE SI

Modifică setările cookies