Cele două reprezentative își dau întâlnire în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 la București, pe Arena Națională, duminică seară, de la ora 21:45. Turneul final va avea loc în Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.
România are șanse minime ca să mai obțină accederea la CM 2026 prin intermediul preliminariilor. Dacă pierdem cu Austria, focusul se va muta pe barajul pe care l-am obținut după ce am câștigat grupa în Nations League.
Dar și acolo tricolorii vor putea da piept în piept cu reprezentative sonore, cum ar fi Turcia sau Italia (AICI toate detaliile).
Câte bilete s-au vândut la România - Austria
Cu câteva ore înainte de România - Austria, au fost date aproximativ 37.000 de bilete. Organizatorii așteaptă până la ora disputării partidei să se mai vândă încă 3.000 de tichete.
România - Austria, LIVE TEXT duminică seară de la ora 21:45 | Ce șanse mai avem să ajungem la Campionatul Mondial din 2026
În turul preliminariilor, România a pierdut la Viena, împotriva Austriei, cu 2-1. Michael Gregoritsch și Marcel Sabitzer au punctat pentru selecționata lui Ralf Rangnick, în timp ce Florin Tănase și-a trecut numele pe tabela de marcaj în dreptul României după ce a fructificat o lovitură de la 11 metri în minutul 90+5.
Sâmbătă, la prânz, Mircea Lucescu a susținut conferința de presă premergătoare meciului cu Austria și a ținut să puncteze faptul că o echipă bună nu trebuie să marcheze atât de multe goluri, cum a făcut selecționata lui Ralf Rangnick în fața sanmarinezilor.
De asemenea, Lucescu a analizat și echipa austriecilor, despre care a spus că o puternică și construită în timp.
”E de remarcat atitudinea Austriei. De multe ori, echipa mai bună nu are nevoie să marcheze chiar atât de multe goluri. Nu ai nevoie să dai 10 goluri. Când jucam eu nu se dădeau 10 goluri, era o vreme mai romantică.
E o echipă foarte puternică, construită în timp, de 6-7 ani schimbă rar, intră greu câte unul, media e de 27-28 de ani. E diferență față de noi. Noi a trebuit să încropim permanent o echipă de la meci la meci, să schimbăm din cauza accidentărilor. Accidentări venite pentru că au jucat puțin. Le vine greu cânt trebuie să alerge 11 km pe meci. Noi am avut multe accidentări repetate, car ei-au făcut să piardă forma sportivă. Astfel de echipă trebuie abordată cu atenție.
Știm că ei nu pot schimba modul de a juca, iar noi trebuie să-i anticipăm. Dacă aduc 8 jucători în atac, vor lăsa 2 jucători în apărare. Trebuie să știm să jucăm.
Ei apelează la minge lungă. Duc extremele în interior, iar fundașii urcă pe linia atacanților. Acolo fac pase. Sunt buni la recuperări, e cea mai mare calitate a lor. Recuperează bine, nu lasă adversarul să iasă cu mingea. Dezvoltă contraatacurile bine pentru că stau bine fizic.
Am jucat foarte bine la Viena. Am neglijat un aut, nu am ieșit pe Baumgartner, care iese între fundași, preia și devine periculos. Am avut și noi ocazii, am avut un penalty, când l-a secerat pe Drăguș”, a spus Mircea Lucescu.