Bogdan Stelea îl apără pe Iordănescu după primele două meciuri ale naționalei: „Acum realizează asta!” Motivul rezultatelor slabe 

edward iordanescu Echipa Nationala Echipa Nationala de Fotbal Nationala
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Miercuri 30 Martie 2022, 21:08
Data actualizarii: Miercuri 30 Martie 2022, 21:11

Naționala României a fost la 45 de minute distanță de prima victorie în mandatul lui Edward Iordănescu, însă a remizat în deplasarea cu Israel, 2-2.

„Tricolorii” au o înfrângere și o remiză în primele meciuri ale noului selecționer, Edward Iordănescu (43 ani), iar criticile nu au întârziat să apară. Tehnicianul a cerut răbdare pentru jucătorii săi și mai puține reacții negative, mai ales în contextul în care a fost instalat recent pe banca tehnică și nu a avut încă suficient timp pentru a se acomoda cu jucătorii.

Bogdan Stelea a găsit motivul rezultatelor slabe ale naționalei 

Bogdan Stelea (54 ani), fostul mare portar al naționalei, a tras concluziile după primele meciuri ale „tricolorilor” sub comanda lui Iordănescu și a declarat că, în opinia sa, rezultatele au fost influențate și de problemele de lot cu care antrenorul s-a confruntat. Câțiva dintre fotbaliștii convocați au acuzat stări de gripă, unii dintre ei au fost testați pozitiv cu Covid, iar asta a dat peste cap planurile inițiale ale selecționerului. 

Fostul portar a evidențiat acest lucru în motivația sa, iar apoi a mai găsit o problemă, faptul că naționala nu are multe alternative pentru jucătorii care ar putea fi convocați. 

„Știa unde vine, acum realizează mai mult ce se poate întâmpla la nivel de echipă națională. Realizează că sunt lucruri neașteptate care pot strica tot planul făcut. Toate îmbolnăvirile și tot ce a mai zis el influențează foarte mult. Eu știu cum lucram noi la echipa națională. Am avut onoarea să fiu antrenor secund.

Planificam lucruri dinainte, dar sunt mici detalii care pot schimba radical tot. Astfel de lucruri i-au dat peste cap planurile, în primul rând planurile de antrenament. Nu a putut antrena echipa cum și-ar fi dorit. Eu nu am găsit scuze, dar am spus o situație care poate influența mersul unei echipe.

Când vreodată fotbalul a fost matematică? Avem senzația că unii fac matematică, dar nu. Unii își pregătesc lucrurile cu foarte mulți ani în urmă și construiesc jucători cu foarte mulți ani în urmă. Dacă se întâmplă la meciuri să rămână fără 2, 3, 4, cheamă alți cinci jucători la fel. Noi nu avem posibilitatea asta”, a declarat Bogdan Stelea la Digi Sport. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!