EXCLUSIV "Ăsta e un exemplu negativ! Cine e el ca să se retragă din națională?" Victor Pițurcă, mesaj tăios, în direct la Ora Exactă în Sport

Victor Piturca Alin Tosca Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 15 Iunie 2022, 11:10
Data actualizarii: Miercuri 15 Iunie 2022, 11:30

România - Muntenegru 0-3, în runda a patra din Nations League.

Victor Pițurcă a comentat un subiect dezbătut în ultimul timp: retragerea unor jucători de la națională. După ce Alin Toșca a decis să renunțe la prima reprezentativă, în ultimele 10 zile s-a vorbit despre retragerea a doi titulari din selecționata tricoloră: Vlad Chiricheș și Alexandru Maxim.

Piți a dat exemplul Toșca

"Ăsta e un exemplu negativ pentru jucătorii tineri! Ce faci? Când pierzi un meci, ne retragem, plecăm? Toșca, cine este Toșca ca să se retragă de la echipa națională. A jucat trei meciuri și se retrage? Poate o fi avut anumite motive. Naționala devine neinteresantă pentru jucători", a declarat Victor Pițurcă, la Ora Exactă în Sport de la Pro Arena.

Edi, dezvăluire de impact

Edward Iordănescu a declarat, marţi seara, după partida cu Muntenegru din Liga Naţiunilor, pierdută pe teren propriu cu scorul de 0-3, că la momentul preluării mandatului său erau patru jucători care intenţionau să renunţe la echipa naţională. Dintre cei patru, Iordănescu l-a menţionat doar pe Alin Toşca, singurul care a anunţat că nu va mai răspunde convocărilor.

"Voi avea discuţii private cu jucătorii în următoarea perioadă. În momentul în care am semnat contractul cu federaţia au fost patru jucători care intenţionau să se retragă. Unul dintre ei era Toşca, trageţi concluziile care se pot trage, este trist. Dar totuşi este echipa naţională şi deciziile trebuie să fie pentru viitor. Dacă aş fi ştiut că avem timpul necesar pentru a putea să construim, eu calea o ştiu, etapele le ştiu, ştiu ce avem de făcut, ştiu ce decizii ar trebui luate, unele dure, dar nu avem decât să vedem în ce fel se poate merge înainte. Pentru că tot vorbim de moment zero, dar niciodată nu s-au luat deciziile şi măsurile aşa cum ar fi trebuit să se ia", a declarat Iordănescu în conferinţa de presă de după meciul cu Muntenegru.

Întrebat dacă în viitor vor fi jucători care nu vor mai fi convocaţi, Iordănescu a spus: "Evaluare la cald nu voi face niciodată. O să vedem în perioada următoare, după ce vom face o analiză mai complexă. Sunt şi foarte mulţi jucători tineri pe care i-aţi văzut pe teren, au fost şi doi debutanţi. Eu mi-am asumat lucrul acesta, nu am pus pe primul loc interesul meu de moment sau viitorul meu, am pus echipa naţională. A debutat Ştefănescu, a deputat şi Păun".

  • Echipa naţională de fotbal a României a fost învinsă de selecţionata Muntenegrului cu scorul de 3-0 (1-0), marţi seara, pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Capitală, într-un meci din Grupa a 3-a a Ligii B din Liga Naţiunilor la fotbal.
  • România, care ocupă utimul loc în grupă, are în mandatul lui Edward Iordănescu o victorie (1-0 cu Finlanda), un egal (2-2 cu Israelul, amical) şi patru înfrângeri (0-1 cu Grecia, în meci amical; 0-2 cu Muntenegru, 0-1 cu Bosnia, 0-3 cu Muntenegru).
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!