Borussia Dortmund - Chelsea 1-0 | Meci superb pe Signal Iduna Park! Adeyemi a adus victoria germanilor după o acțiune de senzație

Borussia Dortmund Chelsea uefa champions league Liga Campionilor
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 15 Februarie 2023, 23:56
Data actualizarii: Miercuri 15 Februarie 2023, 23:56

Borussia Dortmund a câștigat meciul tur din optimile Champions League cu Chelsea, scor 1-0.

Borussia Dortmund - Chelsea 1-0

Minutul 90+5: FINAL DE MECI!

Minutul 90+5: Ocazie uriașă pentru Chelsea! Enzo Fernandez trage de la distanță, din alunecare. Mingea a țintit vinclul porții lui Dortmund, dar Kobel intervine și respinge în corner.

Minutul 78: Ocazie pentru Chelsea! Koulibaly trimite spre poartă, goalkeeper-ul lui Dortmund respinge cu mare dificultate iar mingea a fost aproape de a depăși linia porții. Emre Can este cel care intervine și îndepărtează pericolul.

Minutul 63: GOOOOL Dortmund! Adeyemi deschide scorul după o acțiune personală. A plecat din propria jumătate de teren, a driblat un adversar și portarul și a înscris pentru 1-0.

Minutul 46: S-A RELUAT JOCUL!

Minutul 45+1: PAUZĂ!

Minutul 38: BARĂ! Joao Felix a încercat să profite de o neatenție în defensiva lui Dortmund, a driblat portarul, dar a trimis în transversală din poziție ideală, cu stângul, din alunecare. Germanii au îndepărtat pericolul.

Minutul 27: Ocazie mare ratată de Haller! Atacantul lui Dortmund primește o minge în careu, încearcă să tragă la colțul scurt, dar mingea lovește plasa laterală a porții lui Kepa. 

Minutul 20: Chelsea reușise să deschidă scorul prin James, dar golul a fost anulat pentru un henț.

Minutul 1: Fluier de start!

  • Borussia Dortmund: Kobel - Wolf, Sule, Schlotterbeck, Guerreiro - Can - Adeyemi, Bellingham, Ozcan, Brandt - Haller
  • Rezerve: Bynoe-Gittens, Coulibaly, Dahoud, Hummels, Malen, Meunier, Meyer, Modeste, Reus, Reyna, Rothe, Ryerson
  • Chelsea: Kepa - James, Koulibaly, Silva, Chilwell - Loftus-Cheek, Enzo Fernandez - Ziyech, Joao Felix, Mudryk - Havertz
  • Rezerve: Azpilicueta, Bergstorm, Bettinelli, Chalobah, Chukwuemeka, Cucurella, Fofana, Gallagher, Hall, Kovacic, Mount, Zakaria

Borussia Dortmund se găsește într-o formă excelentă înainte de duelul de pe Signal Iduna Park, având o serie de șase victorii consecutive, cinci în campionat și una în Cupa Germaniei. Dortmund are cel puțin două goluri înscrise pe meci în acest an, astfel că partida cu Chelsea se anunță a fi una spectaculoasă. 

De cealaltă parte, londonezii au o singură victorie în acest an și vin după trei remize consecutive, în ciuda transferurilor stelare realizate în această iarnă. Pentru noii jucători ai lui Chelsea urmează debutul în Champions League alături de gruparea lui Graham Potter, care nu se poate baza pe nume importante din lot. 

Kante, Mendy, Pulisic și Sterling sunt absenți din cauza accidentărilor, în timp ce cel mai bun marcator din UCL al londonezilor, Pierre-Emerick Aubameyang a fost lăsat în afara listei. Cele două echipe nu s-au mai duelat până în prezent. 

Echipele probabile 

Borussia Dortmund: Kobel - Ryerson, Hummels, Schlotterbeck, Guerreiro - Bellingham, Can - Adeyemi, Reus, Brandt - Haller

Chelsea: Arrizabalaga - James, Thiago Silva, Koulibaly, Chilwell - Loftus-Cheek, Fernandez - Mount, Joao Felix, Mudryk - Havertz 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!