SPECIAL Surpriza din Champions League ne costă! România coboară în clasamentul UEFA, iar Cipru ajunge mult prea sus

Surpriza din Champions League ne costă! România coboară în clasamentul UEFA, iar Cipru ajunge mult prea sus Liga Campionilor

Pafos a produs surpriza și s-a calificat pentru prima oară în istorie în faza principală din UEFA Champions League, după ce a eliminat Steaua Roșie Belgrad, o echipă mult mai bine cotată și cu pedigree european.

După un surprinzător 1-2 la Belgrad, ciprioții au reușit să-și mențină avantajul pe teren propriu. S-au calificat după 1-1 la Limassol și, înainte să se bată cu marile echipe din Europa, vor pune mâna și pe premiul consistent oferit de forul european pentru calificare, în valoare de 18,6 milioane de euro.

Cipru, foarte greu de atins în clasamentul UEFA

În plus, după performanța fantastică reușită de Pafos, Cipru urcă trei poziții în clasamentul UEFA, până pe locul 17, și speră la locurile care îi vor asigura încă un loc în preliminariile Champions League. Sunt șanse bune, având în vedere că ciprioții mai au alte două echipe care bat la porțile cupelor europene (AEK Larnaca în Europa League și Omonia Nicosia în Conference League).

Acum, Cipru este într-o postură la care noi putem doar să visăm. Locurile 13-15 asigură două echipe în preliminariile UEFA Champions League, una în Europa League și două în Conference League. Avantajul unei echipe calificate în UCL este uriaș, având în vedere că forul european răsplătește echipele prezente acolo cu un bonus de șase puncte din oficiu, indiferent de locul ocupat în clasament la finalul fazei principale. Pentru o clasare decentă, bună sau foarte bună, bonusul poate ajunge la 7, 8 sau chiar nouă puncte.

UEFA nu este atât de ”darnică” și cu echipele din Europa League și Conference League. De exemplu, FCSB a încheiat faza principală din UEL pe locul 11 în sezonul trecut și s-a ales cu un bonus de 3,5 puncte. Pentru aceeași clasare în Conference, răsplata ar fi fost de 1,75 puncte.

La acest punctaj se adaugă și bonusurile primite în funcție de rezultate. În toate cele trei competiții, o victorie este recompensată cu două puncte de coeficient, în timp ce egalul cu un singur punct. 

Sârbii ne-au depășit în clasamentul UEFA

După rezultatele de marți seară, România a ajuns, temporar, pe locul 24 în clasamentul UEFA. Suntem depășiți de Serbia, după ce Steaua Roșie s-a calificat în faza principală din Europa League, fiind eliminată de Pafos din Champions.

Evident, sunt șanse mari ca lucrurile să se schimbe în funcție de rezultatele echipelor românești de joi. Dacă am avea două echipe românești calificate în cupele europene, am avea un mare avantaj în fața sârbilor, având în vedere că vecinii noștri au rămas doar cu Steaua Roșie Belgrad în Europa League. Cu CFR Cluj ca și eliminată din Conference League, după 2-7 în tur cu Hacken, FCSB și Universitatea Craiova păstrează șanse bune pentru calificare în Europa și Conference.

În scenariul ideal, putem urca două sau chiar trei locuri în clasamentul UEFA cu un sezon european reușit pentru echipele noastre. Suntem ”bară la bară” și cu Ungaria, care ocupă locul 22 cu același punctaj ca Serbia, dar și cu Croația, care este pe locul 21.

Maghiarii o au pe Ferencvaros, care va juca returul din play-off-ul Champions League după 3-1 în tur, cu Qarabag, dar și pe Gyor, care a câștigat turul cu Rapid Viena cu 2-1 și se pregătește pentru un meci complicat în Austria. Lucrurile sunt mult mai simple pentru croați, care sunt siguri că vor avea două echipe în grupe. Dinamo Zagreb este deja calificată în faza ligii din Europa League, în timp ce Rijeka va aștepta ziua de joi pentru a vedea dacă va evolua în Europa League sau Conference League.

Suntem încă departe de locurile care contează

Zona locurilor 16-34 din clasamentul UEFA pe țări, acolo unde reușim să ne menținem de câțiva ani, asigură doar un loc în turul 1 preliminar al Champions League pentru campioană și două locuri în Conference League și un loc în Europa League pentru câștigătoarea Cupei României.

Locul 15, care ne-ar asigura încă un loc în Champions League pentru vicecampioană, pare foarte greu de atins. Este ocupat de Austria, care a rămas cu patru echipe ”în joc”.

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!