Prima repriză a adus deschiderea scorului în urma reușitei lui Dominik Szoboszlai, care a finalizat elegant din prima. Tot atunci, Mohamed Salah a ratat un penalty, trimițând slab, iar portarul turcilor a respins cu piciorul.

„Regele” Salah scrie din nou istorie în Champions League

După pauză, echipa antrenată de Arne Slot a dominat categoric. Hugo Ekitike, Ryan Gravenberch și Salah au marcat și au stabilit scorul final, 4-0.

Golul egipteanului a fost unul istoric. Potrivit datelor oferite de Opta, Mohamed Salah a ajuns la 50 de goluri în UEFA Champions League și a devenit primul fotbalist african care atinge această bornă.

Reușita contra lui Galatasaray a fost și golul cu numărul 333 din cariera atacantului egiptean, dintre care 256 au fost marcate în tricoul lui Liverpool.

În sferturile competiției, Liverpool va avea o misiune extrem de dificilă. Englezii vor da peste deținătoarea trofeului, Paris Saint-Germain.

Până atunci, „cormoranii” revin în acțiune în Premier League. Liverpool va juca sâmbătă, 21 martie, în deplasare, împotriva celor de la Brighton, de la ora 14:30. Meciul va fi transmis în direct pe VOYO și LIVE VIDEO pe Sport.ro.