"O minciună!" Panduru, mirat de ce a văzut în finala Champions League

panduru finala champions league Manchester City Liga Campionilor
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 11 Iunie 2023, 14:21
Data actualizarii: Duminica 11 Iunie 2023, 14:36

Desfășurarea finalei Manchester City - Inter 1-0 i-a lăsat un gust amar lui Basarab Panduru. 

Fostul internațional, în prezent analist sportiv, a urmărit finala Ligii Campionilor și a oferit o declarație în stilul său caracteristic. Panduru spune că scorul final al partidei de la Istanbul nu reflectă ce a fost în teren. 

Panduru: "O minciună!"

Asemenea lui Ionel Ganea, care a vorbit pentru Sport.ro despre jocul lui Inter, și Panduru susține că echipa lui Simone Inzaghi a avut un joc de multe ori superior celor de la City.

"Până la final, când City a pus mâna pe trofeu, trebuie să vorbeşti şi de meci. Şi mie mi se pare o minciună acest rezultat, City nu a jucat nimic, sunt foarte mulţi jucători care au evoluat foarte slab", a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.

"Noi avem regrete pentru că este o înfrângere şi este cel mai rău lucru în sport. Dar trebuie să-i felicit pe jucătorii mei, ei trebuie să fie mândri de campania lor şi meciul din această seară. Nu am meritat să pierdem, Inter a jucat o mare finală", a spus Inzaghi.

"Pentru suporteri, de asemenea, aş vrea să-i strâng în braţe unul câte unul. Ei au fost minunaţi în fiecare moment al sezonului, chiar şi atunci când a fost dificil. Ar fi fost genial să împărtăşesc acest titlu cu ei, învingând cea mai bună echipă din lume. La conferinţa de presă dinaintea meciului, eu am spus că nu aş schimba jucătorii mei pentru nimic în lume, iar în seara asta aţi înţeles de ce", a adăugat Inzaghi.

"Această decepţie ne poate ajuta să creştem mai mult. Să joci o finală cu un astfel de adversar...Am şutat în bara transversală, balonul era să treacă linia la o altă ocazie, la câţiva milimetri. Dar, uneori lucrurile se întâmplă în acest fel. Dar, încă o dată, jucătorii mei pot fi mândri de ei după meciul pe care l-au făcut", a conchis Inzaghi.

Triplă pentru istorie! Performanță fabuloasă pentru Manchester City și Pep Guardiola

Grație triumfului de la Istanbul, Manchester City a cucerit o triplă istorică în acest sezon formată din Champions League, Premier League și Cupa Angliei. Echipa lui Pep Guardiola este doar a doua echipă din Anglia care reușește această performanță, după Manchester United, în 1999.

Performanța este una deosebit de importantă și pentru Pep Guardiola. Antrenorul a ajuns la trei trofee Champions League cucerite, după cele două cu FC Barcelona (2009, 2011).

Guardiola a devenit primul antrenor din istorie care cucerește o astfel de triplă de două ori în carieră. Managerul spaniol a izbutit aceeași performanță în sezonul 2008/2009, cu FC Barcelona, când a câștigat Champions League, Cupa Spaniei și titlul în La Liga.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!