”Câinii” au condus clasamentul o bună perioadă de timp, dar au cedat prima poziție în favoarea celor de la Universitatea Craiova. Cele două echipe sunt la egalitate de puncte, dar oltenii au un golaveraj superior.

Nuno Campos o vede pe Craiova favorită la titlu

Nuno Campos (51 de de ani), antrenorul lui Dinamo, a fost întrebat în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro de favorita la titlu, iar portughezul nu a ezitat.

Tehnicianul ”instalat” în această vară la formația ”roș-albă” crede că cei de la Craiova pleacă din ”pole-position” pentru câștigarea unui nou titlu.

”Ei sunt favoriți, chiar și ei recunosc asta. E evident că sunt favoriți, ei sunt campioni, au luat Cupa, Supercupa și cu siguranță ei sunt favoriți”, a spus Nuno Campos, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.

Pentru Dinamo, înfrângerea cu FC Argeș a fost a doua din acest sezon. Urmează primul meci din retur, pe teren propriu, cu cei de la Petrolul, iar apoi derby-ul cu Universitatea Craiova de pe ”Ion Oblemenco”.

Cristi Borcea mizează pe Pușcaș: ”Vor fi mult mai puternici cu el”

Borcea crede că revenirea lui George Pușcaș (30 de ani) va fi de bun augur pentru Dinamo. Atacantul nu a evoluat în acest sezon, deoarece a avut nevoie de timp pentru a se recupera după hernia inghinală care i-a dat mari bătăi de cap la finele sezonului precedent.

Totuși, sunt semne că Pușcaș poate reveni pe gazon după pauza pentru meciurile echipelor naționale, așa cum a anunțat recent președintele Andrei Nicolescu.

”(n.r. - Vor fi mai puternici cu Pușcaș?) Mult mai puternici! Mă surprinde că nu joacă Karamoko, dar antrenorul știe cel mai bine”, a spus Borcea, într-un interviu exclusiv acordat pentru PRO TV și Sport.ro.