Luka Modric e printre fotbaliștii despre care ai impresia că joacă de când e lumea! Inepuizabilul decar al Realului a fost titular și marți, în partida cu Arsenal, una de care, totuși, nu și-ar dori să-și aducă aminte peste ani. Pentru că londonezii au dat de pământ cu Real, de o manieră istorică: 3-0!

Dincolo de dimensiunea șocantă a victoriei gazdelor, ar fi de remarcat faptul că, la 39 de ani, Modric rezistă la cel mai înalt nivel. În partida de marți, din turul sferturilor Ligii Campionilor, el a rămas pe teren până în minutul 71, când a fost schimbat cu Lucas Vázquez, la scorul de 2-0 pentru Arsenal.

Cât timp s-a aflat pe gazonul de pe „Emirates“, Modric l-a avut adversar pe un „copil“, care a intrat în istoria Ligii Campionilor după partida cu Real, după cum sport.ro a arătat aici. Vorbim despre fundașul stânga al londonezilor, Myles Lewis-Skelly (18 ani și 194 de zile). 

Ceea ce e cu adevărat remarcabil e că, atunci când Modric a jucat primul său meci pe terenul celor de la Arsenal, pe 23 august 2006, în preliminariile Ligii Campionilor, într-un Arsenal – Dinamo Zagreb (2-1), Myles Lewis-Skelly, adversarul său de marți, nici nu se născuse! Pentru că actualul fundaș al lui Arsenal a apărut pe lume, abia la o lună după partida amintită, mai precis pe 26 septembrie 2006.