Mishel Gerzig, talismanul lui Thibaut Courtois! Cum au fost pozați cei doi înaintea finalei în care belgianul a făcut minuni

Thibaut Courtois Finala Ligii Campionilor Mishel Gerzig Real Madrid Liga Campionilor
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 29 Mai 2022, 00:12
Data actualizarii: Duminica 29 Mai 2022, 00:28

Real Madrid a câștigat Liga Campionilor în sezonul 2021-2022, impunându-se la limită cu Liverpool, scor 1-0. 

Golul lui Vinicius din minutul 59 a făcut diferența în meci, însă un rol decisiv l-a avut și Thibaut Courtois, portarul lui Real Madrid.

Belgianul a avut câteva parade senzaționale, reușind să păstreze intactă poarta galacticilor. De altfel, Courtois a avut un sezon excepțional, ajutându-și echipa în momente importante din meciurile jucate în Liga Campionilor. 

Mishel Gerzig, prezentă pe Stade de France 

Thibaut Courtois și-a oficializat relația cu Mishel Gerzig (25 ani), un celebru model din Israel, iar de atunci partenera fotbalistului este alături de el. Așa s-a întâmplat și în finala Ligii Campionilor, când Mishel a fost la Paris, iar la perioada de încălzire a petrecut câteva clipe alături de Thibaut, pupându-se pătimaș. 

Cuplul a fost surprins pentru prima dată pe un iacht în Ibiza, după EURO 2020, însă au preferat să păstreze discreția cu privire la relația lor. 

Thibaut Courtois are doi copii din relația cu Marta Dominguez, cea de care s-a despărțit în 2017. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!