La ce se gândește Erling Haaland înainte de finala UCL: „Sunt foarte norocos”

Erling Haaland Manchester City uefa champions league Liga Campionilor Erling Haaland
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 10 Iunie 2023, 13:21
Data actualizarii: Sambata 10 Iunie 2023, 13:20

Manchester City - Inter Milano se confruntă în finala UEFA Champions League sâmbătă, 10 iunie, de la ora 22:00.

Manchester City a trecut de Real Madrid (1-1 / 4-0) în semifinalele competiției europene, în timp ce Inter Milano a reușit să învingă rivala din Serie A, AC Milan (2-0 / 1-0) în dublă manșă, pentru un loc în finala UCL.

La ce se gândește Erling Haaland înainte de finala UCL: „Sunt foarte norocos”

Erling Haaland, mașinăria de goluri a lui Manchester City, a vorbit înainte de duelul din finala Ligii Campionilor și a precizat că atunci când marchează o dată, imediat se gândește să o facă din nou.

„Să joc în finala Champions League va fi ceva special. Mereu am visat la asta. Va fi o onoare pentru mine să iau parte în acest meci. Am avut un sezon incredibil până acum, dar trebuie să-l încheiem în cel mai bun mod posibil.

Știu că am avut șanse să înscriu de multe ori la echipă. Când ai atât de mulți jucători incredibili pe lângă tine care îți pot oferi oportunități de a înscrie, atunci șansele vor continua să vină către mine.

Sunt foartre norocos să am colegi care mă ajută să-mi fac meseria. E foarte multă muncă să tot înscrii goluri și, când o fac o dată, imediat mă gândesc la următorul”, a spus Erling Haaland, potrivit Tuttomercatoweb.

Erling Haaland e cotat la 170 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate. Starul norvegian se află la echipa pregătită de Pep Guardiola din iulie 2022 și mai ar econtract cu „cetățenii” până la finalul sezonului 2026/27.

Finala Champions League | Atacanții celor două echipe sunt în cea mai bună formă

Erling Haaland, norvegianul care a stabilit un nou record de goluri într-o singură stagiune de Premier League în acest sezon, a marcat șase goluri și a oferit opt pase decisive în 35 de meciuri disputate în campionatul englez. La doar 22 de ani, Haaland a devenit cel mai tânăr jucător care atinge borna de 35 de goluri în Champions League. Fostul atacant de la Dortmund a înscris de 12 ori în actuala stagiune.

De partea cealaltă, Lautaro Martinez a traversat un sezon prolific, terminând sezonul pe locul 2 în clasamentul golgheterilor Seriei A, cu 21 de goluri și 6 pase decisive în 38 de meciuri jucate pentru Inter în campionat. În acest sezon de Liga Campionilor, argentinianul care a devenit anul trecut campion mondial și-a trecut numele pe lista marcatorilor doar de trei ori în 12 meciuri.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!