FC Barcelona a fost învinsă de Atletico Madrid cu scorul de 2-0, pe Camp Nou, miercuri seara, în prima manşă a sferturilor de finală ale UEFA Champions League.
Catalanii, care au jucat o repriză în zece oameni, au dominat jocul de la un capăt la altul, dar au pierdut şi riscă să fie eliminaţi.
Argentinianul Julian Alvarez (45) a deschis scorul din lovitură liberă de la 18 metri, după ce arbitrul român Istvan Kovacs l-a eliminat pe Pau Cubarsi pentru fault în postură de ultim apărător la Giuliano Simeone, la intervenția VAR.
Norvegianul Alexander Sorloth (70) a semnat al doilea gol al echipei antrenate de Diego Simeone, din centrarea lui Ruggeri.
În plus, Istvan Kovacs se află în centrul atenției după o fază controversată petrecută în minutul 54 al meciului.
Atunci, portarul Juan Musso a repus balonul și i-a pasat lui Marc Pubill, care a prins mingea cu mâna și a fixat-o cu mâna pentru a repune.
Catalanii au cerut penalty și al doilea cartonaș galben pentru fundașul lui Atletico, însă Istvan Kovacs a lăsat jocul să continue, spre dezamăgirea celor de la Barcelona. Hansi Flick a avut o reacție dură împotriva românului la finalul jocului.