Gigi Becali nu s-a arătat temător la pauza meciului Shkendija – FCSB.

Gigi Becali: ”Dacă mi-e teamă cu echipa asta, trebuie să mă las de fotbal!”

Patronul roș-albaștrilor este convins că scorul de pe tabelă a rămas neschimbat, deoarece jucătorii săi suferă din cauza căldurii extreme din Macedonia.

De altfel, finanțatorul campioanei spune că Octavian Popescu își va face apariția în repriza secundă. La pauză, roș-albaștrii nu au făcut nicio schimbare.

Eu v-am spus. La fotbal, cât e mingea la mine, nu am nicio problemă. Trebuie să dai și goluri, dar am vorbit cu MM și mi-a zis ‘Dacă vezi ce cald e…’.

Din cauza căldurii, nu ai viteza aia de joc. Poate că nici nu ai poftă de joc când vezi o echipă atât de slabă. Dacă dădeau ei gol, dădeam noi trei, era 3-1. Trebuie mai mult dribling, la Tănase și Cisotti, în benzi ori la mijlocul terenului, cu Olaru care să urce mai mult.

Nu ai ce să le faci dacă se apară așa bine. Nu se schimbă nimic deocamdată. O să intre George Popescu în repriza a doua. Dacă mi-e teamă cu echipa asta, trebuie să mă las de fotbal. Pe Stoian îl vedeam dacă era 2-0 la pauză. Trebuie să luăm meciul în serios”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.