După patru victorii consecutive în UCL, Inter s-a văzut condusă încă din minutul 9 de Atletico Madrid. După consultarea VAR, francezul François Letexier a validat golul lui Julian Alvarez, chiar dacă mingea a atins brațul lui Baena înainte ca balonul să intre în plasă.

Fabio Capello, după Atletico - Inter 2-1: "Asta nu a reușit Chivu să elimine"

Inter a restabilit egalitatea în minutul 54, după reușita lui Piotr Zielinski, dar italienii s-au văzut învinși în minutul 90+3, după ce Gimenez a înscris în urma unui corner.

Fostul mare antrenor italian Fabio Capello (79 de ani) a analizat partida în studioul Sky și a susținut că golul de 1-0 nu trebuia validat. De asemenea, cvintuplul câștigător de Serie A a criticat tendința echipei lui Cristi Chivu de a se retrage la scorul de 1-1.

"Inter a primit un gol neregulamentar în prima repriză pentru că mingea a atins brațul jucătorului de la Atletico. Problema lui Inter este că devine apatică imediat după ce trece în avantaj sau egalează: nu mai avansează și nu mai are determinarea din alte momente. Dacă Inter are nevoie să marcheze, își turează motoarele la maxim. După ce marchează, se retrage. Asta este ceva ce Chivu nu a reușit să elimine.

Nu ai voie să oferi astfel de goluri, cu un astfel de marcaj la corner. E păcat pentru că Inter a făcut un meci excelent. Nu îți poți permite la acest nivel să oferi un astfel de cadou absurd în finalul jocului", a spus Capello.

Deși a pierdut la Madrid, Inter rămâne sus în clasamentul din grupa unică de Champions League - locul 4, cu 12 puncte.

Cristi Chivu, „pachet de nervi”: „Am fumat trei țigări una după alta”

La flash-interivurile de după meci, Cristi Chivu nu s-a mai ascuns și a vorbit sincer despre starea în care l-a adus finalul de coșmar.

„Am fumat trei țigări una după alta. Am vorbit cu băieții și le-am spus ce aveam de spus. Nu am meritat să pierdem, dar asta e fotbalul. Trebuie să ne ridicăm, să facem tot ce ține de noi ca să ieșim din asta. Sunt momente din astea; mai devreme sau mai târziu roata se întoarce, și în fotbal, și în viață. 

În ultimele 10 minute trebuia să gestionăm mai bine contraatacurile, ultima pasă. Apoi, în ultimul minut… bravo lor, mai puțin bravo nouă. I-am avut pe toți oamenii noștri de careu la fazele fixe; nu trebuia să dăm cornerul ăla, noi aveam mingea. Schimbările? Zielinski avea o problemă la coapsă. Bonny? Aveam nevoie de picioare proaspete. 

Au intrat prost schimbările? Ne așteptam la reacția celor de la Atletico, am încercat să blocăm valul. Veneam după derby, bateriile erau cam pe roșu. Evident, băieții proaspăt intrați puteau să dea puțin mai mult, trebuiau să aducă exact energia aia care începea să ne părăsească. Voi analiza totul și vom învăța din greșeli. Totuși, nu le pot reproșa nimic băieților”, a spus Cristi Chivu după meci.