”Noi trebuie să reinventăm spiritul lui Dinamo care s-a pierdut, să facem un alt Lupescu, un alt Răducioiu, un alt Petre, un alt Hîldan.

Să nu uităm că Dinamo a trăit din ce a produs, din jucători care nu au costat niciun leu, nu din jucători care au fost aduși și au adus clubul în deficit de 20 de milioane de euro, așa a murit Dinamo”, spunea zilele trecute Ionuț Chirilă, antrenorul lui CS Dinamo din Liga 2, la emisiunea ”Fața la joc!” de pe VOYO SPORT 1.

Și, cum-necum, vorbele lui Chirilă încep să devină realitate la echipele din Ștefan cel Mare.

Trei Dumitrache antrenați de fostul elev al lui Ionuț Chirilă din generația lui Hîldan și Florentin Petre

Astfel, la formația din Liga Elitelor Under 17, nu mai puțin de trei fotbaliști cu numele de Dumitrache aduc aminte de celebrul atacant al lui Dinamo și al naționalei României de la Mondialul din 1970.

”Urmașii” lui Florea Dumitrache sunt astăzi Patrick Dumitrache, Ștefan Dumitrache și Vlad Dumitrache, iar antrenorul lor este fostul fotbalist din generația fantastică a lui Ionuț Chirilă cu Florentin Petre și Cătălin Hîldan, Ionuț Voicu (vezi galeria foto de mai sus).

4-0 în deplasare în ultima etapă din Liga Elitelor

🏆 Liga Elitelor U17. FC Bacău vs CS Dinamo 0-4 (0-3)

⚽ Adrian Floria (26), Patrick Dumitrache (40), Ștefan Dumitrache (44), Luca Dincă (89)

▶️ CS Dinamo U17: Mihai Duminică – Mario Niculescu, Maryo Zamfir, Rareș Manasieru, Eduard Corneliu, David Bucurescu ©, Eduard Stoicea, Patrick Dumitrache, Luca Dincă, Adrian Floria, Ștefan Dumitrache

Au mai jucat: Ianis Boștinaru, David Sterpu, Alexandru Lupașcu, Alexandru Neștiean, Ianis Coșoreanu

Rezerve: Matei Achim, Cezar Copuzeanu, Darius Dobre, Vlad Dumitrache

Antrenor: Ionuț Voicu

Foto: CS Dinamo Fotbal

VIDEO EXCLUSIV Ionuț Chirilă, invitat la emisiunea Poveștile Sport.ro