OFICIAL Unirea Slobozia o ia de la capăt: a adus jucători cu Wolfsburg, Torino sau Lecce în CV!

Unirea Slobozia o ia de la capăt: a adus jucători cu Wolfsburg, Torino sau Lecce în CV! Liga 2

Echipa din Ialomița a retrogradat din Superligă în sezonul trecut.

Retrogradată din Superligă la finalul ultimului sezon, Unirea Slobozia o ia de la capăt în Liga 2 și deja a anunțat câteva transferuri interesante.

Ultimul adus a fost prezentat oficial astăzi: lituanianul Deimantas Rimpa, care are în CV echipe ca SPAL Ferrara, Torino sau Lecce.

Anterior, fusese anunțat transferul lui Gergely Bobal, atacant maghiar care a jucat inclusiv la VfL Wolfsburg.

Lituanianul Deimantas Rimpa și maghiarul Geregly Bobal au semnat cu Unirea Slobozia

”𝗕𝗶𝗻𝗲 𝗮𝗶 𝘃𝗲𝗻𝗶𝘁, 𝗗𝗲𝗶𝗺𝗮𝗻𝘁𝗮𝘀 𝗥𝗶𝗺𝗽𝗮! 👋

Unirea Slobozia anunță transferul mijlocașului lituanian Deimantas Rimpa!

În vârstă de 24 de ani, Deimantas evoluează pe postul de mijlocaș central și sosește după experiența acumulată în prima ligă din Lituania, unde a evoluat în tricoul formației FK Riteriai. Acesta a bifat și o prezență în naționala de tineret a Lituaniei U21.

Îi urăm mult succes în tricoul galben-albastru și cât mai multe meciuri reușite alături de Unirea Slobozia! 💛💙”

”𝗕𝗶𝗻𝗲 𝗮𝗶 𝘃𝗲𝗻𝗶𝘁, 𝗚𝗲𝗿𝗴𝗲𝗹𝘆 𝗕𝗼𝗯𝗮́𝗹! 👋

Unirea Slobozia anunță transferul atacantului maghiar Gergely Bobál!

În vârstă de 30 de ani, Gergely evoluează pe postul de atacant și vine după o carieră construită în fotbalul maghiar și portughez. De-a lungul anilor, a evoluat în prima ligă a Ungariei pentru Budapest Honvéd și Zalaegerszegi TE, iar în Portugalia a îmbrăcat tricoul formației Nacional Madeira. Totodată, a fost internațional de tineret al Ungariei U21.

Îi urăm mult succes în tricoul galben-albastru și cât mai multe goluri și meciuri reușite! 💛💙”

Unirea Slobozia intră în insolvență, după retrogradarea în Liga 2

"Galben-albaștrii" au rezistat în prima divizie doar două sezoane.

Tribunalul Ialomița a acceptat cererea de intrare în insolvență făcută de Unirea Slobozia, depusă de club în luna iunie. 

Gruparea din Bărăgan a acumulat datorii de peste 2 milioane de euro (din care 1.5 milioane erau datorii pe termen scurt, care trebuiau achitate în curs de un an), iar după retrogradarea în Liga 2 și pierderea sumelor provenite din drepturile tv pentru Liga 1 era aproape imposibil să le achite integral. 

Doi colegi de la Slobozia s-au transferat la "pachet" în Azerbaidjan

Vlad Pop și Andrei Dragu, fotbaliști care au fost colegi la FC U Craiova și la Unirea Slobozia, echipe cu care au contabilizat retrogradări în divizia secundă, au semnat cu Shafa Baku FK, echipă nou-promovată în prima ligă din Azerbaidjan. 

Ambii jucători români au semnat contracte valabile pentru un sezon, cu opțiunea de prelungire pentru încă un an. 

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!