Fostul internaţional Ion Timofte a fost instalat marţi în funcţia de director sportiv al clubului Politehnica Timişoara, informează, pe site-ul său oficial, gruparea care activează în prezent în Liga a III-a de fotbal.

Acum în vârstă de 57 de ani, Timofte revine la Poli Timişoara, echipă pentru care a evoluat la începutul anilor '90: 

"Revin cu forţă de muncă, revin cu iubire faţă de Poli în primul rând. Toată lumea ştie că iubirile mele în ceea ce priveşte fotbalul sunt Poli Timişoara, Boavista Porto şi Minerul Anina, pentru că acolo m-am lansat. 

Poli bineînţeles că este un club aparte în sufletul meu, împreună cu colegii mei în perioada 89-91 am reuşit să scriem o pagină frumoasă din istoria clubului. 

Şi sper acum să pot să-mi aduc şi eu contribuţia, alături de colegii din conducere, în special cu domnul Bara (n.r. - directorul general al clubului), să putem crea condiţiile necesare pentru ca jucătorii şi echipa tehnică să se gândească doar la fotbal şi la victoriile pe care trebuie să le aducă în fiecare weekend.

Aici e o echipă şi în conducere, la fel precum cei 11 jucători din teren, bineînţeles că voi fi axat mai mult pe partea sportivă".

”Obiectivul pe care şi-l doreşte toată suflarea fotbalistică a Timişoarei - promovarea în Liga 2”

Timofte a menţionat că îşi propune promovarea în Liga 2: "Perspectivele arată bine şi echipa arată bine. Obiectivul, deocamdată, e intrarea în play-off şi în play-off noi sperăm să intrăm cu maximum de puncte posibil. 

Trebuie să câştigăm toate meciurile de acasă cu rivalele directe la promovare, la play-off, şi cred că sunt întrunite condiţiile pentru ca echipa să poată performa şi să atingă obiectivul pe care şi-l doreşte toată suflarea fotbalistică a Timişoarei - promovarea în Liga 2.

Suporterii, aşa cum au fost de-a lungul anului, sunt convins că vor fi în continuare alături de echipă şi noi, cei care suntem în birouri, încercăm să creăm toate condiţiile pentru a face performanţă.

De-a lungul anilor am mai fost invitat să particip, l-am cunoscut acum pe domnul Bara şi am considerat că este un om pe care pot să-l urmez şi cu care cred că pot să lucrez. Am simţit că suntem pe aceeaşi lungime de undă din toate punctele de vedere", a explicat Timofte.

De ce a fost adus Ion Timofte la Poli

Directorul general al clubului Politehnica Timişoara, Dinu Bara, a afirmat că şi-a dorit pentru această funcţie un fost jucător al clubului.

"Noi care suntem în partea administrativă - venind din mediul privat - eram conştienţi că exista o necesitate a unei punţi cu lumea fotbalului.

Puntea aceasta trebuie să fie reprezentată de un fost mare polist. Aşa ni s-a părut normal. În sensul acesta am creat un tipar, ce ar trebui să întrunească viitorul director sportiv şi ce ar trebui eu să ofer ca să putem fi compatibili.

Într-o sâmbătă în care mă uitam la interviuri în spaţiul public cu foşti polişti am dat de un interviu al domnului Timofte la o televiziune şi mi-am dat seama că există o compatibilitate foarte mare între noi şi ar putea fi o colaborare între noi. În sensul acesta ne-am întâlnit şi de acolo lucrurile s-au aşezat pe un făgaş normal şi s-au întâmplat într-un ritm accelerat.

Ideea este că acum punem bazele clubului, atât din punct de vedere administrativ, cât şi din punct de vedere sportiv pentru ligile superioare. După cum bine ştiţi, nu avem alt obiectiv, decât cel al promovării. Avem timp să ne armonizăm astfel încât la Liga a II-a, dacă ne îndeplinim obiectivul, să fim o echipă omogenă, atât pe teren, cât şi în birouri.

Eu îi doresc multă baftă, cred că nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este un om cu un istoric imaculat în relaţia cu Poli şi n-am niciun dubiu că vom putea lucra foarte bine împreună", a menţionat Bara.

Ion Timofte, de la fotbalist la conducător

Ion Timofte s-a născut la 16 decembrie 1967, la Anina (Caraş-Severin). A început fotbalul la Minerul Anina, iar în anul 1989 a ajuns la Poli Timişoara. A debutat în Divizia A în tricoul alb-violet, pe care l-a îmbrăcat şi în celebra dublă cu Atletico Madrid. 

FC Porto l-a transferat în anul 1991, echipă cu care a cucerit două titluri, o Cupă şi două Supercupe ale Portugaliei. La Boavista Porto a câştigat din nou Cupa şi Supercupa. 

Are 10 selecţii şi un gol marcat în tricoul echipei naţionale a României.

Din postura de conducător, Ion Timofte a activat ca preşedinte la UMT, preşedinte şi apoi manager sportiv la ACS Poli, unde a lucrat tot cu antrenorul Dan Alexa (promovare din Liga a II-a în Liga I).

De asemenea, el a mai fost consilier al clubului Politehnica Timişoara şi director sportiv la Boavista Porto.