Mutări importante pentru nou-promovata în Liga 2! Golgheterul Patrick Petre a semnat 

patrick petre Ceahlaul Piatra Neamt Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 03 Iulie 2023, 21:04
Data actualizarii: Luni 03 Iulie 2023, 21:05

CSM Ceahlăul Piatra Neamț a reușit să promoveze în Liga 2 în sezonul recent încheiat. 

Gruparea din Piatra Neamț continuă să se întărească pentru sezonul din Liga 2. Schimbările s-au realizat și la nivel administrativ, dar și în cadrul lotului, acolo unde au sosit câteva nume noi, iar jucătorii importanți din sezonul trecut și-au prelungit înțelegerile. 

Patrick Petre și-a prelungit contractul cu CSM Ceahlăul 

Ceahlăul a anunțat prelungirea înțelegerilor mai multor jucători, printre ei aflându-se și Patrick Petre (26 ani), care a fost golgheterul echipei în sezonul trecut, având 12 reușite. Fotbalistul a semnat un contract valabil pe un an, din câte a anunțat clubul. Dan Moroșanu (20 ani) a semnat și el o nouă înțelegere, alături de Răzvan Pîntea (22 ani), Cătălin Ștefănescu (28 ani) și Cristian Copoț-Barb (24 ani). 

Clubul a anunțat și plecările lui Adrian Moescu, Marius Chelaru, Cosmin Nemțanu și Lucian Acsandrei, dar și transferul lui Stefan Krell, Mihael Onișa și Mario Petkov. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!