FCU Craiova, echipa lui Adrian Mititelu, lipsește de pe listă, o confirmare a "războiului" deschis pe care patronul oltenilor îl duce cu forul condus de Răzvan Burleanu.
Comunicatul FRF, dat publicității miercuri, 18 iunie 2025, nu include formația alb-albastră printre echipele care și-au asigurat prezența în eșalonul secund. Deși pare o decizie drastică, adevărul este că Adrian Mititelu a refuzat categoric să depună dosarul de licențiere, într-un gest de frondă față de Federație.
"FRF nu există! Comisia de Licențiere nu are valoare juridică!"
Motivația patronului de la FCU Craiova vine să alimenteze tensiunile deja existente. Adrian Mititelu a explicat public decizia sa de a nu solicita licențierea, susținând că Federația Română de Fotbal ar funcționa ilegal.
"Am refuzat orice abordare a licențierii. Ce treabă mai am eu cu o licențiere... Puteam să vând un teren la un preț de rahat și să plătim datoriile. Dar mi-a zis fi-miu: «Tati, ăștia ne iau de proști». Cum să îmi ceară mie licență unii care stau ilegal la Federație? Comisia de Licențiere nu există, nu are valoare juridică", a spus Adrian Mititelu într-un videoclip postat pe rețelele de socializare.
Mai mult, Mititelu pune la îndoială legitimitatea întregului proces: "Cum să condiționezi participarea într-o competiție dacă Federația nu există? Prima condiție esențială ca un club să poată participa e calitatea de membru afiliat. Nu ești membru, nu poți juca fotbal. Bagi în Liga 2 echipe care nu sunt afiliate. Nu avem nevoie de licență. Mi-am câștigat meritul sportiv să joc în Liga 2, voi juca în Liga 2".
Înainte ca FRF să anunțe decizia în cazul licențelor pentru sezonul următor, patronul oltenilor se declara pregătit de un nou sezon în Liga 2 și amenința Federația cu acțiuni în instanță în cazul unei decizii de excludere. "Aștept Federația să vedem dacă are curajul să spună, să semneze o decizie cum că scoate un membru afiliat din Liga 2 pe motiv că nu are licență. Nu o să aibă nimeni curajul, e abuz în serviciu, e uzurpare de funcții. Suntem pregătiți de Liga 2. Avem probleme financiare, sper să le rezolvăm cât mai curând posibil. Am făcut sacrificii enorme pentru echipa asta", a conchis Adrian Mititelu.
Rămâne de văzut cum se va încheia războiul dintre Adrian Mititelu și FRF. Dacă lucrurile nu se vor schimba, FCU ar putea ajunge în Liga 3.