FOTO ȘI VIDEO La 7 dimineața, Steaua București a postat un mesaj despre 7 mai 1986, ziua triumfului din Cupa Campionilor Europeni!

La 7 dimineața, Steaua București a postat un mesaj despre 7 mai 1986, ziua triumfului din Cupa Campionilor Europeni! Liga 2

Astăzi se împlinesc 39 de ani de la meciul care l-a făcut legendă pe Helmut Duckadam.

La 7 dimineața, Steaua București a postat mesajul despre 7 mai 1986, ziua triumfului din Cupa Campionilor Europeni care l-a făcut legendă pe Helmut Duckadam.

”🏆 ANIVERSARE

❤💙 7 mai, ziua când STEAUA BUCUREȘTI a strălucit în constelația fotbalului. Ziua când eroii noștri de poveste au triumfat în Cupa Campionilor Europeni. 

Steaua era prima echipă din estul Europei care câștiga cel mai prețios trofeu în întrecerea echipelor de club. O finală de neuitat, la Sevilla, în care roș-albaștrii au trecut cu 2-0 de FC Barcelona, după executarea loviturilor de la 11 metri. 

❤💙 Pe 7 mai 1986, ei au fost galacticii Europei: Helmut Duckadam – Ștefan Iovan, Adrian Bumbescu, Miodrag Belodedici, Ilie Bărbulescu – Lucian Bălan (73 Anghel Iordănescu), Gavril Balint, Ladislau Boloni, Mihail Majearu – Marius Lăcătuș, Victor Pițurcă (112 Marin Radu II).

Antrenori: Emeric Ienei și Anghel Iordănescu.

Au trecut 39 de ani și acea zi a rămas unică. Ne plecăm în fața eroilor noștri și le mulțumim pentru această bucurie pe care ne-au adus-o. Un gând pios pentru cei care nu mai sunt printre noi”, a postat Steaua București pe pagina oficială de Facebook a clubului din Ghencea.

Acuze grave legate de promovarea Stelei în Superligă! ”Ministerul Apărării blochează singura inițiativă serioasă”

Acum însă, Steaua București plutește în derivă prin diviziile inferioare, în ciuda efortului susținut al suporterilor din Ghencea.

AS47, asociația care grupează suporterii echipei Steaua București, a postat ieri un veritabil comunicat-manifest legat de blocarea de cître Ministerul Apărării a inițiativei care are drept scop obținerea dreptului de promovare a formației din Ghencea din Liga 2 în Superliga României.

Comunicatul integral postat de AS47:

”Avem banii, avem voința, dar nu avem cu cine discuta! Ministerul Apărării blochează singura inițiativă serioasă pentru viitorul Stelei. Toți arată cu degetul spre politic, unii chiar direct spre Marcel Ciolacu.

Suntem aproape 2.300 de suporteri înscriși în AS47 și ne-am unit în jurul unui singur scop: să redăm Stelei libertatea de a promova, de a lupta din nou pentru performanță, pentru identitate, pentru onoare. În urma unui sondaj intern, am decis că suntem dispuși să mărim cotizația anuală la 100 de euro, iar alături de câteva firme deținute de steliști, putem strânge încă din primul an suma de 500.000 de euro – bani reali, nu promisiuni.

Aceasta nu este o intenție vagă, ci o ofertă concretă, transmisă oficial Ministerului Apărării. Suntem gata să contribuim la dezvoltarea secției de fotbal a clubului Steaua, dacă și conducerea este pregătită să lupte pentru promovare. Vrem să fim parte dintr-o Steaua modernă și sustenabilă, dar, deocamdată, rămânem cu mâna întinsă în gol.

În paralel, am contactat tot mai multe firme, majoritatea exprimându-și dorința de a investi și de a sprijini clubul – cu o singură condiție: totul să se desfășoare într-un cadru deschis, transparent și cu o comunicare clară din partea Ministerului.

Credem cu tărie că, dacă clubul și ministerul ar da dovadă de deschidere și transparență, Steaua ar putea avea cel mai mare buget din fotbalul românesc – construit de suporteri, pentru suporteri.

Însă, în acest moment, orice discuție este îngropată, fie politic, fie de persoane incapabile să ia o decizie clară cu privire la cel mai mare brand din fotbalul românesc.

Nu credem că mai este cazul să ne ascundem. Mulți evită să deranjeze rețeaua Hrebenciuc–Ciolacu–Tîlvăr, iar la capătul acestei structuri de putere se află secretarii de stat Bachide și Roșu, cei care, aparent, blochează orice progres real – exact cum spun chiar unii dintre angajații clubului Steaua.

Steaua este un bun național care a ajuns pe mâna unor oameni care o tratează după bunul plac și propriul interes.

Cerem public un răspuns: de ce se opune statul unei inițiative curate și transparente, susținută de suporteri și firme românești care doresc binele Stelei? De ce refuză Ministerul Apărării să lase Steaua să trăiască și să crească?

Pe această cale, facem un apel către toate legendele clubului Steaua, către jucătorii actuali, antrenori, suporteri și reprezentanți ai presei: să ia atitudine și să condamne public situația în care a fost adus clubul nostru. Steaua, un simbol național, pare prinsă într-o campanie de autodistrugere, în care propriul brand este șubrezit zi de zi prin inacțiune, blocaje și decizii absurde. Tăcerea nu mai este o opțiune. Steaua are nevoie de toți cei care o iubesc – acum.”

Steaua București de la reînființarea echipei de fotbal până în prezent

2017-2018 Liga 4 - a ratat promovarea în Liga 3 după ce a terminat pe locul 2 în play-off-ul Capitalei

2018-2019 Liga 4 - a ratat promovarea în Liga 3 după ce a terminat pe locul 2 în play-off-ul Capitalei

2019-2020 Liga 4 - a reușit promovarea în Liga 3 după ce a câștigat campionatul municipal București și apoi grupa de baraj cu Bărăganul Ciulnița și Argeșul Mihăilești

2020-2021 Liga 3 - a reușit promovarea în Liga 2 după ce a câștigat Seria 4 și apoi play-off-ul de promovare cu Mostiștea Ulmu și CS Afumați

2021-2022 Liga 2 - locul 4 în play-off

2022-2023 Liga 2 - locul 2 în play-off, în mod normal poziție de promovare directă în Liga 1

2023-2024 Liga 2 - locul 1 în Grupa B din play-out

2024-2025 Liga 2 - locul 3 în play-off în momentul de față, în mod normal poziție de baraj pentru Superligă

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!